"Îmi aduc aminte de o ambulanţă și de câteva lumini. Eu habar n-aveam ce fac şi ce s-a întâmplat. Sunt nervos, pentru că vreau să ies din spital şi să joc, ei îmi spun că să nu-mi mişc gâtul. Nu ştiu cu exactitate câte minute am fost inconştient. Am urmărit apoi imaginile, îmi amintesc totul până în momentul impactului. Acolo s-a întrerupt filmul. Am o gaură în memorie de 15-20 de minute.
Am văzut mai târziu pe imagini că portarul Stelei (n.r. - portarul FCSB, Cristi Bălgrădean) a alergat pentru a mă ajuta şi îi mulţumesc pentru asta. Dar colegul meu Andrei Sin a venit primul să mă ajute, apoi portarul Stelei şi Bogdan Planic. Planic m-a sunat imediat, încă de duminică seara, când eram în spital. Dar este normal, având în vedere că suntem conaţionali şi ne înţelegem bine", a spus Perovic, pentru kurir.rs.
"Nu am nevoie de scuzele lui"
"Încă nu m-a sunat sau vizitat. Nu am nevoie de scuzele lui. Suntem atleți, iar în sport, în special în fotbal, asta se poate întâmpla. De fiecare dată când intrăm pe gazon suntem pregătiți pentru ca ceva de genul să se întâmple. Nu sunt supărat pe Cristea", a mai declarat Perovic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"