Perle Bac 2011: Dor nam, că nu ştiu cei aia, dar când mă doare ceva mulţi prieteni e prezenţi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
perşe
perşe

Ca de fiecare dată, în urma unui examen apar şi perlele, culese din lucrările candidaţilor. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-a încheiat şi mai sunt câteva ore până la aflarea rezultatelor. S-au stabilit acum şi două noi recorduri: cei mai mulţi elevi chiulangii şi cei mai mulţi elevi prinşi copiind. Iar perlele nu au lipsit nici de data aceasta.

"Dor nam, că nu ştiu cei aia, dar când mă doare ceva mulţi prieteni e prezenti la mine, să majute cu ce pot fiecare. Ăştia da prieteni fără chestii de dor".

Cuvântul "dor" nu are gramatică pentru acest elev şi nici semnificaţie. Un alt liceean a fost vizibil supărat pe Nichita Stănescu. "Nu ştiu ce a gândit Nichita Stănescu, în vremea lui de demult, dar azi nimeni n-are chef de dor şi de prezenţă, omul vrea să trăiască după capul lui, în bine sau în rau".

La ultimul subiect, nuvela "Moara cu noroc" sigur nu le-a purtat noroc elevilor.

"Cârciumarul Ghiţă creştea nişte porci şi Sămădăul înalt, rău şi cu ochii verzui, alţi porci. Când s-au întâlnit, s-au încăierat porcii şi bărbaţii eroi s-au lovit şi el până au căzut laţi lângă hanul cu noroc".

Modificarea citatelor celebre şi a unor expresii consacrate intră, de asemenea, în paleta largă de perle ale elevilor. "Ghiţă înjură strâmb" şi "De mă voi scula, premiul am să poftesc şi eu", sunt două exemple ale unor asemenea greşeli.

"Într-zi, vine la Moară Gheorghiţă şi Ana, copiii lui Mara", "Ana moare şi nu mai prinde Învierea" sau "Mara organizează un concurs pentru toţi care veneau la moară", sunt alte câteva perle ale elevilor din Argeş.

Unul dintre absolvenţii de clasa a XII-a a avut o tentativă de definire a genului epic. "Trăsăturile genului epic sunt: blondă, 90-60-90, ochi albaştri. Frumos gen epic" sau "Moara cu noroc începe într-o zi când Mara şi-a deschis moara”.

Aceşti elevi vor afla duminică ce note au luat, când vor fi afişate rezultatele. Totuşi, după informaţiile care au răsuflat din ministerul Educaţiei, se prefigurează un nou dezastru, după cel din vară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel