De Ziua Națională, 1 Decembrie, s-a mâncat fasole cu ciolan. Desigur, o astfel de mâncare este aleasă de români și în alte zile, nu doar de sărbătoarea națională. Și pentru că știm că mulți o preferă, Maria Nițescu, celebrul medic nutriționist, a venit cu câteva sfaturi esențiale.
„Ce alegem? Tradițional sau sănătos? Azi, în zi de mare sărbătoare, deși în postul Crăciunului și zi de miercuri („post în post” spuneau bunicii mei), acasă sau în târguri și restaurante, ne întrecem în preparate care mai de care mai „tradiționale”, zic unii! De când o fi fasolea cu ciolan produs tradițional de ziua națională, nu prea știu!Și dacă tot are acest renume, hai să o analizăm puțin din punct de vedere nutrițional.
Fasolea este o veritabilă sursă de proteine, un bun înlocuitor pentru carne în alimentația vegană și vegetariană, dar și în alimentația echilibrată, dieta mediteraneană, dieta de stopare a hipertensiunii arteriale, un bun aliment în prevenirea bolilor cronice netransmisibile prin fibrele alimentare pe care le conține, și nu în ultimul rând un aliment de bază în postul religios.
Practic, asocierea ei cu ciolan afumat nu face altceva decât să o transforme într-o mâncare nesănătoasă.
Ciolanul afumat, o specialitate din carne de porc, nefericit „îmbogățită” cu sare, conservanți (nitrați/nitriți de Na) și alți aditivi alimentari, care prin afumare dobândește și alte substanțe cu potențial cancerigen, nu prea are ce căuta în viața și alimentația noastră.
Lăsând la o parte valoarea energetică a ciolanului (ce variază în funcție de producător de la 160 Kcal până la 340 Kcal per 100g), nu prea avem de ce să îl asociem cu fasolea, un alt aliment bogat în proteine, dar și în carbohidrați greu digerabili.
O asemenea asociere are o mare valoare calorică, un aport proteic și glucidic crescut și un aport de grăsimi deloc de neglijat, fapt ce va face ca digestia să fie una dificilă și să apară simptome digestive deloc plăcute.
O alegere mult mai potrivită pentru ciolan (în caz că nu puteți renunța la el) este varza murată călită (pregătită cu puțin ulei) sau pur și simplu niște murături (atenție la sare)!
În ceea ce privește fasolea, poate fi combinată cu cereale pentru a compensa deficitul aminoacidului esențial metionină (leguminoasele si cerealele sunt alimente complementare, consumate împreună asigură toți aminoacizii esențiali) și de asemenea cu murături, varză murată sau ardei copți, un prânz ideal într-o zi de post. Să nu uităm că nu întotdeauna putem pune semnul egal între traditional și sănătos!”, a explicat medicul nutriționist Maria Nițescu, de Ziua Națională, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”