Pericol de explozie într-o comună din Iași. O autocisternă încărcată cu GPL a lovit o țeavă de gaze
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
Captură de ecran / Foto: România TV
Captură de ecran / Foto: România TV
Este pericol de explozie într-o comună din Iași după ce o autocistenă încărcată cu GPL a lovit o țeavă de gaze.

Update: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 28A, localitatea Moțca, județul Iași, șoferul unei cisterne cu propan înmatriculată în Ucraina a ieșit de pe șosea, a lovit două autoturisme, a rupt doi stâlpi de electricitate, a avariat o conductă de gaze naturale și s-a oprit în curtea unei case.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost direcționate de urgență, forțe și mijloace de intervenție la locul solicitării, două autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și echipajul de stingere din cadrul Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Moțca.

Când au ajuns echipajele de pe salvare au fost sfătuite sa nu se apropie pana zona nu va fi securizata. Din fericire din cisternă nu au fost scurgeri de gaz.

Echipajele de intervenție au balizat zona, au instituit zona de siguranță și protecție, au oprit gazul la conducta de aducțiune a consumatorului casnic. De asemenea, a fost oprită energia electrică în zona evenimentului, iar echipajele medicale au evaluat conducătorul autocisternei. 

Șoferul a fost rănit, dar este conștient. Potrivit ISU, acesta a fost dus la CPU din cadrul Spitalului Municipal Pașcani.

Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției, conform Antena3 CNN.

Știrea inițială: Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce șoferul unei autocisterne încărcată cu GPL a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a izbit un stâlp de electricitate, apoi a intrat în curtea unei case și a lovit o țeavă de gaze. La fața locului au intervenit autospeciale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgența dar și echipaje medicale, conform informațiilor oferite de România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel