Data publicării:

Pericol de EXPLOZIE. Cisternă cu motorină, RĂSTURNATĂ

Autor: Diana Popescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
cisterna_rasturnata_46151700
cisterna_rasturnata_46151700

O cisternă încărcată cu 32 de tone de motorină s-a răsturnat, în această dimineață, la cinci kilometri de ieşirea din municipiul Huşi, spre Vama Albiţa.

Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Isabel Bogdan, care s-a deplasat imediat la locul producerii accidentului, cisterna s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fără ca circulaţia să fie oprită.

”Din fericire nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, având în vedere că există scurgeri de combustibil, de aproximativ un litru pe minut, fiind, astfel, risc de explozie”, a declarat Isabel Bogdan, potrivit Agerpres.

Prefectul a anunţat că traficul va fi oprit în momentul în care se vor efectua operaţiunile de repunere pe picioare a cisternei şi de descărcare a cantităţii de combustibil într-o altă cisternă.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel