Data publicării:

Performanță de Guinness World Records. Noul Testament, tipărit pe un cip

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

O companie israeliană a reușit să tipărească cel mai mic exemplar din lume al Noului Testament, iar în prezent așteaptă validarea recordului mondial pentru cea mai mică versiune a textului biblic  din partea Guinness World Records.

Alegeri prezidentiale 2024

Compania israeliană Jerusalem Nano Bible, în colaborare cu Universitatea din Tel Aviv, a tipărit toate cele 27 de cărți ale Noului testament pe un mic cip de siliciu, potrivit dailymail.co.uk, scrie Mediafax.

Latura cipului de siliciu măsoară doar 4,76 de milimetri și întrucât fiecare literă având o lățime de 18 milionimi dintr-un metru textul poate fi citit doar cu ajutorul unui microscop. Validarea textului tipărit în versiunea grecească a fost realizată de un expert biblic.

"Ţelul nostru este să putem produce în masă această versiune a cărţii şi să o putem pune pe piaţă pentru a fi disponibilă tuturor", a declarat David Almog, şeful departamentului de vânzări al companiei, care a precizat că reuşita va putea fi folosită în domeniul bijuteriilor.

Compania intenţionează să producă, în viitor, şi o nano-versiune a Vechiului Testament.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel