Peste 200 de poliţişti au efectuat miercuri, sub coordonarea DIICOT, 34 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări ai cărei membri sunt cercetaţi pentru trafic de droguri, falsificare de monedă, proxenetism, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, sunt vizaţi membri ai clanului Gruia.
Conform unui comunicat al DIICOT, începând cu luna august 2017, cinci membri ai unui clan de notorietate au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior mai mulţi suspecţi, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate (bancnote de 100 de euro), trafic de droguri de mare risc (cocaină), trafic şi cumpărare de influenţă şi proxenetism.
40 de persoane aduse la audieri
Astfel, membrii grupării au cumpărat şi introdus pe teritoriul României 499 de bancnote de 100 de euro falsificate în Bulgaria, au comercializat droguri de mare risc pe teritoriul municipiului Bucureşti, au traficat şi cumpărat influenţă şi au înlesnit şi obţinut sume de bani de pe urma activităţii de prostituţie desfăşurate în Capitală.
La sediul DIICOT - Structura Centrală vor fi aduse 40 de persoane în vederea audierii. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fiind efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, precum şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol