Data publicării:

PERCHEZIŢII în Suceava şi Rădăuţi: Sunt vizate instituţii judiciare şi firme

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un număr de 14 percheziţii au loc duminică în judeţul Suceava, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie judiciară, acestea având loc la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, potrivit DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează percheziţii într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011-2014, precum şi în anii 2005 şi 2006 a unor fapte de corupţie judiciară şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, informează Mediafax.

"În cursul zilei de 22 iunie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instituţiile competente, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 14 locaţii situate în municipiile Suceava şi Rădăuţi, precum şi în alte localităţi din judeţul Suceava, la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane", potrivit DNA.

Anchetatorii beneficiază de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel