Potrivit DIICOT, în perioada noiembrie 2015-ianuarie 2016, pe raza municipiului Braşov a fost constituit un grup infracţional organizat în scopul comercializării de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive.
Anchetatorii au constatat că, în vederea distribuirii eficiente a substanţelor cu efecte psihoactive, liderii grupului s-au implicat în recrutarea persoanelor dispuse să le comercializeze, în special din rândul consumatorilor, reuşind să creeze astfel o reţea având ramificaţii pe raza municipiilor Braşov şi Codlea. Substanţele psihoactive erau achiziţionate prin intermediul unor site-uri din Marea Britanie, destinate experimentelor chimice, produsele fiind comercializate cu specificaţii clare de interdicţie pentru consumul uman.
Destinaţia produselor achiziţionate din Marea Britanie era schimbată de membrii grupului, astfel că în procesul de fabricare al 'etnobotanicelor' se utilizau atât produsul de bază, cât şi toluen, acetonă sau sodă caustică. Produsul finit obţinut probabil prin fierbere se folosea pentru a stropi fragmente vegetale neutre (plante), iar ulterior era comercializat spre consum cu toate că acesta prezenta un grad ridicat de risc pentru sănătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine