Data actualizării:
Data publicării:

Percheziții în Baia Mare în cazul Cherecheș despre trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului și fals privind identitatea

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / Paul Ursachi
Inquam Photos / Paul Ursachi

Percheziții în Baia Mare în cazul Cătălin Cherecheș privind trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului și fals privind identitatea!

„În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului și fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Baia Mare.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și al Serviciului Criminalistic Maramureș”, a transmis IPJ Maramureș.

De la începutul anului până în prezent au fost aduse din străinătate aproape 700 de persoane condamnate care se sustrăgeau de la executarea pedepselor, a anunţat miercuri ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

„Vă precizez că, până în acest moment, de la începutul anului, am adus în ţară aproape 700 de persoane, iar în sistemul penitenciar din România 1.800 de persoane sunt extrădate sau predate şi execută pedepsele în sistemul penitenciar", a spus Gorghiu, la finalul şedinţei de Guvern.

Ea a amintit că miercuri Camera Deputaţilor a adoptat "Legea fugarilor", cu o majoritate „zdrobitoare" de 230 de voturi, în condiţiile în care „sunt anumite persoane condamnate care găsesc tot felul de tertipuri pentru a nu-şi executa pedepsele în sistemul penitenciar din România".

„După ce legea va intra în vigoare, fugarilor li se va adăuga o nouă pedeapsă la cea existentă, între şase luni şi trei ani pentru o infracţiune asimilată celei de evadare. Persoanele condamnate care nu se predau autorităţilor în termen de şapte zile vor fi pedepsite cu această sancţiune. Considerăm că este o lege bună, în contextul în care sunt anumite persoane condamnate care găsesc tot felul de tertipuri pentru a nu-şi executa pedepsele în sistemul penitenciar din România. Dacă n-am fi adoptat această lege, vă rog să mă credeţi că am fi permis în continuare astfel de comportamente. Probabil că unii ar fi considerat că le încurajăm, lucrul care ar fi avut consecinţe grave. Din punctul meu de vedere, conduita celor care fug din ţară subminează încrederea publicului în justiţia românească şi în lege. De asemenea, se pune o presiune extraordinară pe instituţiile statului, pe resursele şi eforturile aplicării legii, pentru că există un impact destul de mare asupra aspectelor care ţin de logistică, resurse umane şi financiare în identificarea, localizarea acestor fugari şi în întoarcerea lor în România", a spus Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel