Perchezițiile vizează locuințele lui Daniel Florea, pe cea a lui Petre Sever și a lui Florin Gulianu, descinderile având legătură cu dosarul în care sunt urmăriți penal penal fostul șef al Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu. Cei trei foști ofițeri SRI sunt verificaţi în legătură cu suspiciunea privind comiterea unor infracțiuni de complicitate la șantaj, arată surse judiciare citate de Agerpres.
Foștii ofițeri SRI Daniel Florea și Sever Petre lucrează la Poliția Locală Ploiești, aceștia având funcția de șef al Serviciului Evidența Populației, respectiv șef al Serviciului Intervenții. Florin Gulianu a fost angajat al Poliției Locale Ploiești, iar toți cei trei foști ofițeri SRI apăreau pe lista de martori cu care fostul director general al acestei instituții, Cristinel Toader, trimis în judecată de DNA, printre altele, pentru șantaj, abuz în serviciu și evaziune fiscală, nu avea voie să comunice.
Constantin Ispas și Emanuel Saghel au fost arestați preventiv în luna august a anului trecut, Ispas fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență (3 infracțiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar Saghel fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În același dosar este urmărit penal și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu, acuzat de comiterea a două infracțiuni de cercetare abuzivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă