Data publicării:

Pentru a scăpa de căldură, fermierii lucrează pământul pe timpul nopţii

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fermierii au început să lucreze pământul pe timpul nopții. 

După căderea întunericului un grup de fermieri vietnamezi a plantat orez în cursul acestei săptămâni, pe un teren de la marginea capitalei Hanoi, folosind lanterne frontale pentru a-şi lumina drumul prin orezărie, conform unui reportaj Reuters care atrage atenţia asupra efectelor pe care încălzirea globală le are asupra activităţilor agricole, scrie Agerpres. 

Fermierii din comuna Tam Thanh susţin că sunt nevoiţi să muncească pe timpul nopţii, pentru a evita temperaturile caniculare din timpul zilei.

"Temperatura creşte cu 1 sau 2 grade (Celsius) în fiecare an", conform unuia dintre fermieri, Le Van Ha, 40 de ani, care pune această creştere a temperaturii pe seama tăierilor de copaci din regiune.

Le Van Ha, care nu doreşte ca şi copiii săi să-i calce pe urme şi să lucreze pământul, a mai spus că este nevoit să se trezească de la ora 2 dimineaţa, pentru a evita căldura sufocantă din timpul zilei.

A scăzut productivitatea 



Chiar dacă munca pe timpul nopţii a dus la scăderea productivităţii, fermierul vietnamez spune că nu are de ales pentru a evita temperaturile caniculare din timpul zilei.

Vietnamul a înregistrat anul trecut un nou record de temperatură, după ce în provincia Ha Tinh (centru) s-au înregistrat 43,4 grade Celsius.

Un oficial din cadrul Centrului Naţional vietnamez pentru Predicţii Hidro-Meteorologice a precizat că multe părţi ale ţării au înregistrat valuri de căldură în acest an, deşi până acum temperaturile maxime au fost sub cele înregistrate în aceaşi perioadă a anului trecut.

Temperaturi de până la 40 de grade 



Temperaturile în regiunile nordice şi centrale ale Vietnamului au fost cuprinse joi între 35 şi 40 de grade Celsius, conform centrului.

Un alt fermier, Thai Hong Ngoc, 50 de ani, a susţinut la rândul său că plantarea pe timpul nopţii înseamnă că mult mai puţine plante se ofilesc din cauza căldurii extreme şi a precizat că dacă nu ar fi avut utilaje agricole pentru culegerea recoltei, munca susţinută în soare, pe timpul zilei, ar fi făcut acest lucru imposibil.

"Dacă ar fi trebuit să culeg manual recolta, aşa cum se făcea înainte, cu siguranţă că aş fi lăsat-o neculeasă. Pur şi simplu este prea cald", a spus Thai Hong Ngoc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel