Pentru a preveni răspândirea Omicron, Norvegia interzice consumul de alcool în baruri și restaurante
În vederea reducerii infecțiilor cu varianta Omicron, Norvegia interzice consumul de alcool în baruri și restaurante.
Norvegia va interzice servirea alcoolului în baruri și restaurante, va impune reguli mai stricte în școli și va accelera vaccinarea, ca parte a noilor eforturi de a reduce focarul variantei Omicron a coronavirusului, a anunțat luni guvernul.
„Pentru mulți, acest lucru va fi perceput ca o izolare, dacă nu a societății, atunci a vieților lor și a mijloacelor lor de existență”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Stoere într-o conferință de presă, scrie Reuters.
Omicron ar putea deveni varianta dominantă în Europa în aproximativ o lună
Omicron va deveni probabil varianta dominantă de coronavirus în Europa în patru săptămâni, depăşind alte variante precum Delta, a declarat un expert de la Universitatea din Basel, relatează dpa, citat de Agerpres.
"În acest moment, (varianta) Omicron este încă rară în Europa", a declarat Richard Neher, şeful grupului de cercetare Evoluţia Virusurilor şi a Bacteriilor de la Universitatea din Basel, într-un interviu publicat luni pe site-ul universităţii.
'Dar dacă evoluţia continuă în acest fel, Omicron va fi predominantă în Europa în aproximativ două până la patru săptămâni', a mai spus el.
Datele oficiale din Danemarca şi Marea Britanie sugerează că numărul infectărilor cu Omicron se dublează la fiecare trei până la patru zile.
Rata de transmisie este de trei ori mai mare decât cea a variantei Delta. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că atât persoanele vaccinate, cât şi cele nevaccinate sunt infectate.
Persoanele vaccinate erau mai bine protejate împotriva infectării cu varianta Delta decât cu Omicron.
Vaccinul protejează împotriva unei evoluții severe
Cu toate acestea, persoanele vaccinate, şi mai ales cele care au primit o doză de supra-rapel, sunt încă protejate împotriva unei evoluţii severe a bolii COVID-19 după infectarea cu varianta Omicron, potrivit expertului.
Richard Neher a declarat că inegalitatea în distribuţia globală a vaccinurilor trebuie abordată cât mai curând posibil.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a criticat faptul că zeci de ţări încă aşteaptă suficiente doze de vaccin pentru a-şi imuniza pe deplin angajaţii în domeniul sanitar, în timp ce ţările bogate administrează deja cea de-a treia doză de vaccin populaţiilor lor (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News