Data publicării:

Pentagonul îndeamnă din nou Camera Reprezentanților a SUA să aprobe ajutorul pentru Ucraina

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Află ce declarații a făcut adjunctul secretarului de presă al Pentagonului, Sabrina Singh, despre ajutorul pentru Ucraina.

Adjunctul secretarului de presă al Pentagonului, Sabrina Singh, a îndemnat din nou Camera Reprezentanților a SUA să adopte legislația suplimentară privind securitatea națională și să ofere ajutor de securitate Ucrainei.

Singh a subliniat că aliații și adversarii SUA sunt atenți. ”Așa că avem nevoie de Cameră să adopte și să acționeze urgent, și să lucreze pentru a trece acest acord bipartizan de suplimentare care a fost adoptat săptămâna trecută în Senat”, a spus ea.

Finanțarea Departamentului Apărării

Singh a adăugat că vor mai fi doar câteva zile după ce Camera se va întoarce din vacanță, în aproximativ o săptămână, înainte ca finanțarea pentru construcțiile militare să expire și încă o săptămână înainte ca finanțarea pentru întregul Departament al Apărării să expire.

”În data de 1 martie expiră finanțarea pentru activitățile de construcții militare ale Departamentului. Iar pe 8 martie, finanțarea pentru restul Departamentului va expira”, a declarat Singh, conform CNN.

Adăugând că: ”Această răfuială creează incertitudine, costuri crescute și întârzieri ale misiunilor și, cel mai important, este o distragere a atenției pentru forță”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel