Pensionarii și-ar putea primii bani în 16 rate
Guvernul a negociat cu FMI ca banii reţinuţi ilegal pensionarilor drept contribuţii de asigurări sociale de sănătate să le fie restituiţi în 16 tranşe, corespunzător celor 16 luni anterioare, din perioada 2011-aprilie 2012, în care pensionarii au fost obligaţi să verse la buget aceste sume.
"Varianta discutată cu Fondul Monetar Internaţional este ca aceşti bani să nu fie restituiţi cu totul deodată, ci corespunzător perioadei în care au fost achitaţi, respectiv în 16 tranşe", au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
Potrivit, unei ordonanţe de urgenţă adoptate în 2010, persoanelor cu pensii de peste 740 de lei li s-a reţinut, de la 1 ianuarie 2011, o cotă de 5,5% drept contribuţii de sănătate.
În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5%, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News