Data publicării:
Pensionarii, protest în faţa Guvernului. Care le sunt nemulțumirile
Preşedintele Federaţiei Pensionarilor Unirea, Dumitru Cojanu, a anunţat, marţi, că mai mulţi pensionari vor ieşi, miercuri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, nemulţumiţi de faptul că nu au fost consultaţi în ceea ce priveşte dezbaterea pe noua Lege a Pensiilor. Pensionarii se vor strânge în faţa Guvernului, de la ora 11:00.
Preşedintele Federaţiei Pensionarilor Unirea, Dumitru Cojanu, a anunţat, marţi, că mai mulţi pensionari vor ieşi, miercuri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, nemulţumiţi de faptul că nu au fost consultaţi în ceea ce priveşte dezbaterea pe noua Lege a Pensiilor. Pensionarii se vor strânge în faţa Guvernului, de la ora 11:00.
„Încercăm de mai multe luni să intrăm în audienţă la ministrul Justiţiei Sociale, însă nu am reuşit acest lucru. Dezbaterea pe tema legii pensiilor trebuia făcută şi cu noi, dar pe noi ne-au ignorat, de aceea ieşim, miercuri, în Piaţa Victoriei", a declarat Dumitru Cojanu, preşedintele Federaţiei „Unirea".
Care sunt nemulțumirile pensionarilor
Pensionarii sunt nemulţumiţi că noua lege a pensiilor a lăsat pe dinafară un aspect important pentru ei: începând cu 2021 punctul de pensie trebuia să fie egal cu 45% din salariul mediu brut. Acest lucru a fost prevăzut în programul de guvernare şi votat de pensionari în 2016. Acest lucru nu se regăseşte şi în proiectul de lege a pensiilor.
Problemele din noua lege a pensiilor
Circa 65% din salariaţi vor primi pensia minimă, conform proiectului noii Legi a pensiilor, a declarat în septembrie preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, informează Agerpres. Potrivit acestuia, în opinia sa există cel puţin două probleme majore în proiectul de lege menţionat, dar şi temerea că se doreşte ca legea să nu fie aplicată.
Prima problemă menţionată de Bogdan Hossu este cea legată de o aşa numită penalizare a salariatului. Conform noului proiect de lege, dacă angajatorul nu plăteşte o perioadă contribuţia la pensie, salariatului nu i se iau în calcul lunile respective la stabilirea dreptului de pensie, atrage atenţia preşedintele "Cartel Alfa".
O a doua problemă identificată este cea legată de noul concept de pensie minimă care, în modalitatea care este prezentată în proiectul de act normativ, creează nu numai o demotivare a muncii pentru majoritatea salariaţilor, dar creează în acelaşi timp o încurajare indirectă, pentru angajator, de fraudare fiscală, conform liderului sindical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News