Sursa: Facebook Eugen Teodorovici
În plin scandal creat de anunţul privind supraimpozitarea pensiilor de peste 10.000 lei, ministrul Finanţelor îndeamnă la "bun simţ" şi cere stoparea speculaţiilor pe acest subiect.
”Se lucrează la un proiect, sunt mai multe variante. Ne bazăm pe bun simț, pe multe altele pe care mulți nu le au. Vom discuta în Guvern, în Coaliție, apoi se va lua decizia. Să nu facem speculații. Pe baza simulărilor vom prezanta acest proiect, apoi decizia cea mai bună va fi luată și comunicată public. Câteva zile durează. Vom ieși cu acele măsuri, le vom comunica public și le vom aplica cât mai repede”, a declarat Eugen Teodorovici, citat de Antena 3.
"În primul rând, este vorba despre pensiile speciale. Credem că o variantă normală ar fi aceea de a plafona la un nivel stabilit, să zicem 10.000 lei, iar ceea ce depăşeşte să aibă parte de o taxă de solidaritate, să spunem aşa. Este o abordare logică, dar vom vedea dacă această formă va fi cea finală, pentru că ea va ajunge în Parlament", a declarat Eugen Teodorovici luni.
Ulterior, ministrul a revenit asupra declaraţiei şi a menţionat că toate pensiile de peste 10.000 lei ar putea fi supraimpozitate.