Data publicării:
Pensiile românilor ajung mai repede? Cum sunt PROTEJAȚI poștașii. Horia Grigorescu, anunț
Pensiile românilor ar putea fi livrate mai repede, a anunțat Horia Grigorescu, directorul Poștei Române.
Horia Grigorescu, directorul Poștei Române a intervenit în direct la Româna TV unde a dat asigurări că pensionarii își vor primi pensiile. Ba mai mult, acestea ar putea ajunge puțin mai repede decât de obicei.
”Vreau să dau această asigurare că absolut toate pensiile în luna aprilie vor fi livrate la timp către absolut toți beneficiarii. Poștașii vor aduce pensiile la toți beneficiarii. Vom încerca o distribuire mai rapidă, dar cu siguranță ne vom încadra în calendarul de distribuire a pensiilor. Când vine vorba de colegii mei din Poșta Română vreau să îi felicit din tot sufletul pentru tot efortul depus, pentru dăruirea de care dau dovadă și pentru tot devotamentul pe care îl arată în această perioadă.
Măsuri pentru protejarea poștașilor și a clienților Poștei Române
Noi cred că am fost una dintre primele instituții care au luat măsuri de protecție a angajaților și a clienților. A fost în primul rând să identificăm persoanele care se află în autoizolare. Am stabilit un protocol de colaborare cu DSP pentru a ne fi puse la dispoziție listele cu cei în autoizolare la domiciliu sau în carantină. Pe baza acestui protocol am pregătit echipe astfel încât poștașii să fie cât mai bine echipați cu măști, mănuși, dezinfectant, banii gata pregătiți și nu numai”, a precizat Horia Grigorescu, directorul Poștei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News