Aleșii ne promit multe. Ba condiții mai bune de viață, ba pensii mai mari, salarii mai mari, alocații. Cât de reale sunt totuși aceste promisiuni a fost întrebat Bogdan Chirieac, la Realitatea Plus. Vor ajunge românii să-și vadă ceva realizat sau se vor alege din nou doar cu vorbe goale? Analistul politic susține că cel mai probabil majorările vor fi, nu aceasta este problema, întrebarea esențială este de unde se vor lua acești bani.
"De majorat, da, se va majora, problema este de unde vor fi bani. Este foarte ușor când ești acolo sus să dai, că nu dai de la tine. Eu nu știu cum se pot crește și pensiile, și salariile. Ele se pot susține pe o creștere economică robustă, fără asta nu ai de unde, mai ales că, așa cum susțin și specialiștii, suntem în procedură de deficit bugetar, e un interval de timp în care să ajungi la 3% deficit. Noi am avut anul trecut aproape 10% deficit, anul ăsta domnul Cîțu ne-a spus că normal ar trebui să închidă pe 7% din deficit, banii ăia se iau din împrumut. Este un împrumut pe care, la un moment dat, începi să îl plătești, deci promisiunile se fac foarte ușor. De unde dai banii pentru salarii și pensii mai mari? Oricum, ar fi primul Guvern al României care s-ar ține de promisiune.", a declarat Bogdan Chirieac.
Bogdan Chirieac: Așa ceva nu a avut România
Pe lângă salarii, alocații și pensii mai mari, România are nevoie de infrastructură. Bogdan Chirieac susține că acest obiectiv ar fi greu de realizat pentru că până acum niciun guvern nu a făcut lucrul ăsta, iar problema centrală al lipsei de investiții ar fi chiar justiția.
"Bun, au mai fost guverne care au mai făcut câte ceva și care au mai realizat lucruri, dar, în materie de infrastructură, nu avem niciun Guvern care să fi făcut lucrul ăsta. Așa ceva nu a avut România. Nu am avut până acum, poate de aici încolo, deși eu personal nu cred. Legislația este atât de stufoasă, împotriva investitorilor. Câtă vreme în sistemul de justiție din România, care e profund nefuncțional, durează patru ani contestația la o licitație de autostradă sau oricare proiect de infrastructură mare, vă dați seama că nu are rost să încerci să faci ceva. Sunt multe, se modifică prețul, se schimbă investitorii, nu reușesc să rezolve în timp util litigiile și durează ani de zile.", a mai spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!