Data publicării:
Pensia privată obligatorie și pensia facultativă, randament de 8,7%, respectiv 7,4% în 2014 în 2014
Fondurile de pensii obligatorii (Pilonul II) au înregistrat anul trecut un randament mediu de 8,71%, de la 11,75% în 2013, şi au ajuns la active nete totale de 19,1 miliarde de lei (4,26 miliarde de euro) în decembrie 2014, cu 37% mai mult faţă de 2013, potrivit datelor asociaţiei de profil (APAPR).
"Cele 7 fonduri de pensii obligatorii (Pilonul II) au ajuns la sfârşitul anului 2014 la un număr total de aproape 6,3 milioane de participanţi, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de 19,1 miliarde de lei (4,26 miliarde de euro), potrivit datelor centralizate de asociaţie. În 2014, randamentul mediu obţinut de toate aceste fonduri de pensii private obligatorii a fost de 8,71%", se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
În peroada analizată, activele Pilonului II au crescut cu 37%, evoluţie "peste aşteptările industriei", determinată în principal de rezultatele investiţionale foarte bune, se mai spune în comunicat.
"De la lansare şi până în prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit în administrare în numele participanţilor contribuţii brute totale în valoare de 15,2 miliarde de lei şi au adăugat, prin activitatea investiţională, câştiguri nete în valoare de peste 3,9 miliarde de lei (...)", se arată în comunicat.
Citește și: Cum se pot încasa banii din pensia privată
Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor în luna mai 2008 şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 11,08%.
În prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4,5% din veniturile brute ale participanţilor, dar ea va creşte la 5% începând cu luna martie şi treptat până la 6%, potrivit legislaţiei în vigoare.
Activele nete ale fondurilor de pensii reprezintă bani asupra cărora participanţii au drept deplin de proprietate.
Pensiile private facultative au avut un randament de 7,4% în 2014. Activele au depăşit un miliard de lei
Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au înregistrat anul trecut un randament mediu de 7,45%, de la 11,33% în 2013, şi au ajuns la active nete totale de 1,04 miliarde de lei (232 milioane de euro) în decembrie 2014, cu 28% mai mult faţă de 2013, potrivit datelor asociaţiei de profil, APAPR.
"Cele 10 fonduri de pensii de acest tip au ajuns la sfârşitul anului 2014 la un număr total de circa 345.000 de participanţi, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de 1,04 miliarde de lei (232 milioane de euro), potrivit datelor centralizate de asociaţie. În 2014, randamentul mediu obţinut de toate aceste fonduri de pensii private facultative a fost de 7,45%", se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Anul trecut, activele Pilonului III au crescut cu peste 28%, evoluţie în linie cu aşteptările industriei, care indicau un potential de circa 30%.
Fondurile de pensii private facultative au realizat, de la lansarea lor în luna mai 2007 şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 8,16%.
Împreună cu fodnurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), sistemul pensiilor private din România a ajuns la active totale 20,1 miliarde de lei (4,5 miliarde de euro), cu 36% mai mult decat la final de 2013, in timp ce numărul total al participanţilor (conturi individuale) a depăşit 6,6 milioane, cu 4% mai mult decat anul precedent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News