Data publicării:

Pelican contra Boagiu, la parlamentare

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor în guvernul Boc, are un contra-candidat redutabil la parlamentarele din 9 decembrie. Dumitru Pelican este candidatul USL în colegiul senatorial nr. 4 din Sectorul 2, București.

Anca Daniela Boagiu a deținut funcțiile de ministru al transporturilor, în anul 2000, când Traian Băsescu a plecat la Primăria capitalei. A fost ministru al integrării europene în guvernul Alianței D.A. (2005-2007). În legislatura 2008-2012, a fost aleasă senator de București, din partea PDL,  iar din septembrie 2010 până în aprilie 2012 a fost ministru al transporturilor.

Dumitru Pelican este director executiv al Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București. Pelican este  vice-președinte al Partidului Conservator și a fost comentator sportiv. Dumitru Pelican a absolvit Universitatea București – Facultatea de Biologie, secția Biochimie Medicală, în 1983. În 2006, a absolvit Școala Postuniversitară de Administraţie Publică, la SNSPA. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. În guvernarea PDL, Pelican a fost îndepărtat din postul de director al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă București, recâștigând postul în Justiție.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel