Data publicării:

Pelerinaj la moaștele Sfântului Nicolae de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
sf gheorghe nou
sf gheorghe nou

Sute de persoane au venit în pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, unde se află moaştele Sfântului Nicolae.

Credincioşii au stat ore întregi la coadă pentru a atinge racla cu moaştele Sfântului Nicolae, în speranţa că astfel le vor fi alinate suferinţele, iar Sfântul Nicolae va aduce sănătate copiilor şi familiei. Rămăşiţele sfinte vor sta în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe din Capitală până marţi, când vor fi duse înapoi, în lăcaşul de cult. Încă de duminică, mai multe sute de credincioşi din întreaga ţară s-au închinat la mâna dreaptă a Sfântului Nicolae de la Biserica Sf. Gheorghe Nou. Pelerinajul a început anul acesta mai devreme, sfintele moaşte fiind aşezate încă de vineri spre închinare într-o raclă nouă, în pridvorul bisericii.

Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu în secolul al III-lea, în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximilian. A fost cardinal de Mira, oraş aflat pe teritoriul Turciei, şi a fost recunoscut ca sfânt începând cu secolul al VI-lea. El provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea părinţilor a moştenit întreaga avere, pe care a folosit-o pentru a-i ajuta pe oamenii nevoiaşi. Scripturile îl descriu ca pe un copil ales. Se spune că, imediat 'după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, sigur de sine, nesprijinit de nimeni, dând prin această stare cinste Sfintei Treimi'; se hrănea numai de la sânul drept al mamei, iar miercurea şi vinerea, în zilele de post, refuza laptele până la apusul soarelui. A trecut la cele veşnice în anul 340, iar din anul 1087 moaştele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei, fiind luate de cruciaţi din Mira. El este patronul spiritual al Rusiei, Olandei, Greciei, al regiunilor Apulia, Sicilia (Italia), Lorena (Franţa) şi al multor oraşe din Germania, Austria, Elveţia, Italia şi Belgia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel