Pelerinaj de Sfântul Dumitru în București. Patriarhia explică în ce CONDIȚII se va ține
Patriarhia Română a anunțat care sunt condițiile în care bucureștenii pot participa la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, care va avea loc în perioada 25-27 octombrie.
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, se va oficia în perioada 25-27 octombrie, dar în condiții extrem de stricte, cauzate de pandemia Covid-19 din România. Astfel, participarea la pelerinaj se va desfășura anul acesta în condiții de maximă precauție, ordine și protecție, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă specială în care se află acum municipiul București, potrivit Mediafax.
„Credincioșii din municipiul București care vor dori să se închine în zilele respective la Sfintele Moaște, o vor putea face în următoarele condiții: accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele; pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe; pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare”, anunță Patriarhia Română.
Flux unic de circulaţie
De asemenea, se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie. Voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.
În contextul pandemiei, Patriarhia anunță că se va renunța la procesiunea „Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși mireni. De asemenea se va reduce numărul de clerici slujitori și cântăreți bisericești la toate slujbele sărbătorii și se va reduce perioada de expunere a sfintelor moaște spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie). Protejarea raclelor cu moaștele Sfinților se va face cu un material care va permite o permanentă igienizare.
Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 metri, la sfintele slujbe oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane. Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News