Data publicării:
Pele a fost externat din spital: Când calea este dificilă, sărbătorește fiecare pas al călătoriei
Starul fotbalului brazilian, Pele, a părăsit spitalul. „Când calea este dificilă, sărbătorește fiecare pas al călătoriei”, a spus acesta.
Legenda fotbalului brazilian Pele a părăsit joi spitalul din Sao Paulo, în care fusese internat mai multe săptămâni, iar un buletin informativ al spitalului a precizat că acesta va fi supus chimioterapiei, în urma extirpării unei tumori la colon, scrie Mediafax.
Pele a fost spitalizat timp de aproape o lună, fiind internat pentru examene de rutină înainte de a fi supus unei operații pe 4 septembrie, pentru îndepărtarea tumorii.
El a părăsit unitatea de terapie intensivă a spitalului Albert Einstein în zilele de după operație, iar postările de pe rețelele de socializare ale familiei sale îi asigură pe fani că se recuperează bine.
Care a fost anunțul spitalului
Spitalul a precizat joi, într-un buletin informativ, că era stabil și că dimineața a primit permisiunea de a părăsi spitalul, dar că "va continua chimioterapia".
Pele a părăsit spitalul seara devreme, potrivit unei persoane din anturajul lui Pele, citate de Reuters.
Jucătorul lui Santos, al naționalei Braziliei și al echipei New York Cosmos va împlini 81 de ani pe 23 octombrie. Pele este singurul sportiv care a câștigat trei Cupe Mondiale în calitate de fotbalist activ.
Miercuri, fiica sa, Kely, a declarat că se așteaptă ca acesta să fie externat.
"Acum că este mai puternic și că părăsește spitalul pentru a continua recuperarea și a se trata acasă, mă întorc acasă", a declarat pe rețelele de socializare fiica lui Pele, stabilită în SUA.
Cum se simte starul fotbalului brazilian
De altfel, starul fotbalului brazilian a postat pe contul său imagini în care face schimb de mingi cu terapeuta sa, Kamila, semn că se simte mult mai bine.
De asemenea, în momentul ieșiri sale din spital, acesta a postat o imagine în care apare alături de fiica sa și o parte din personalul medical al spitalului, imagine însoțită de un un mesaj emoționant, în care mulțumește medicilor, dar și fanilor săi:
„Când calea este dificilă, sărbătorește fiecare pas al călătoriei. Concentrează-te pe fericirea ta. Este adevărat că nu mai pot sări, dar în ultimele zile, am lovit cu pumnul în aer (semn al celebrării unei reușite n.r.) de mai multe ori decât de obicei. Sunt atât de fericit că mă întorc acasă. Vreau să mulțumesc întregii echipe de la Spitalul Albert Einstein, care a făcut ca șederea mea să fie una plăcută, cu o primire umană și foarte afectuoasă. Mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care, de la distanță, îmi completează viața cu atâtea mesaje de dragoste.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News