Data actualizării:
Data publicării:

Pedofilul din Drumul Taberei, polițist. Dumitru Coarnă: Lovitură năucitoare

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dumitru Coarnă FOTO AGERPRES
Dumitru Coarnă FOTO AGERPRES

Bărbatul suspect de pedofilie şi-a recunoscut fapta. Acesta lucra în cadrul Brigăzii Rutiere.  Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, a spus că a simțit acest caz ca pe o lovitură năucitoare.

Contactat de redactorii DC News, Dumitru Coarnă a făcut următoarele declarații: „Ce vă pot spune cu certitudine este că informația a plecat de la Brigada de Poliție Rutieră, de la colegii lui de acolo. Când au avut convingerea că este vorba despre Stan Eugen, au mers să informeze ofițerul care se ocupa cu cercetarea acestui caz". „Oamenii, când au avut certitudinea, au informat", a punctat acesta.

„Nu a fost, sub nicio formă, o tendință de mușamalizare", a mai spus Dumitru Coarnă. „De aseară s-a știut, s-a analizat foarte bine această ipoteză de lucru și, când a fost certitudine, l-au luat", a precizat acesta.

Lovitură năucitoare

„Eu vă spun că am simțit acest caz ca pe o lovitură năucitoare. Eu sunt în Ministerul de Interne din 1987. Nu-mi amintesc de speță polițist-pedofil. Au fost altele: polițist-băut, dar pedofil nu-mi amintesc”, a declarat Dumitru Coarnă.

[citeste si]

Amintim că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, aşteaptă explicaţii până miercuri de la conducerea Poliţiei Române în legătură cu testările psihologice la care a fost supus bărbatul în cauză, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. Ea a mai spus că ministrul Carmen Dan apreciază necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliţiei, la toate nivelele.

„Cât de serioase şi riguroase au fost testările psihologice la care a fost supus acest agent şi când a fost ultima testare psihologică a acestuia. Cum a fost posibil ca nimeni, în atâţia ani, să nu sesizeze problemele acestui agent. Ce calificative profesionale a obţinut poliţistul în ultimii ani. Ce propuneri are Poliţia Română pentru evitarea pe viitor a unor astfel de cazuri", sunt întrebările la care Carmen Dan aşteaptă răspuns, a precizat Monica Dajbog, într-o conferinţă de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel