Data publicării:

Pe ce loc se află România în topul reciclării deșeurilor municipale

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
deșeuri - România codașă
deșeuri - România codașă

România ocupă locul 23 din 27, într-un clasament al țărilor Uniunii Europene, alcătuit după modul de gestionare a deșeurilor municipale, potrivit Comisiei EuropeneIerarhia în care primele locuri sunt ocupate de Austria, Olanda, Danemarca, Germania şi Suedia, a fost alcătuită în funcție de18 criterii, după care au fost analizate domenii precum volumul total de deșeuri reciclate, costul eliminării deșeurilor și încălcările legislației europene, informează Mediafax. Comisia Europeană declară că actualul clasament face parte dintr-un studiu în desfășurare, menit să ajute statele membre să-și îmbunătățească performanțele de gestionare a deșeurile. "Imaginea rezultată din acest exercițiu confirmă cele mai serioase preocupări ale mele.Multe state membre contină să depoziteze la gropile de gunoi cantități uriașe de deșeuri municipale – cea mai nepotrivită opțiune de gestionare a deșeurilor –, în ciuda existenței unor alternative mai bune și în pofida disponibilității fondurilor structurale necesare pentru a finanța opțiuni mai avantajoase.Se îngroapă resurse valoroase, se pierd beneficii economice potențiale, nu se creează locuri de muncă în sectorul gestionării deșeurilor, iar sănătatea umană și mediul au de suferit.Este un lucru greu de justificat în condițiile actuale ale economiei noastre," a declarat Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu. Alături de România în coada clasamentului, se mai găsesc și țări precum Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia și Slovacia, indică același clasament. "Deficiențele includ strategii incomplete sau inexistente de prevenire a producerii deșeurilor, lipsa stimulentelor pentru a evita depozitarea deșeurilor la gropile de gunoi, precum și o infrastructură neadecvată de gestionare a deșeurilor. Faptul că se recurge masiv la depozitarea deșeurilor la gropile de gunoi înseamnă că unele opțiuni mai bune de gestionare a deșeurilor, precum refolosirea și reciclarea, sunt în mod sistematic subexploatate. În consecință, perspectiva este deficitară," se arată într-un comunicat al CE de astăzi. Potrivit Comisiei Europene, țările din fruntea clasamentului dispun de sisteme complexe de colectare și reciclare, plus o capacitate suficientă de tratare a deşeurilor și au performanțe bune în privința deșeurilor biodegradabile.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel