PDL interzice presa la ședința de duminică
PDL anunţă că şedinţa de duminică a Colegiului Director al partidului va avea loc "fără prezenţa presei", iar după reuniune va fi organizată o conferinţă de presă, a cărei oră va fi comunicată "în timp util".
"Duminică, 17 iunie, la sediul central al PDL din Aleea Modrogan nr. 1 va avea loc o conferinţă de presă, urmare a şedintei Colegiului Director Naţional al partidului. Şedinţa Colegiului Director al PDL se va desfăşura la Palatul Parlamentului, începând cu ora 17.00, fără prezenţa presei", se arată într-un anunţ al PDL remis presei vineri.
Conform acestui anunţ, "ora conferinţei de presă va fi comunicată duminică, în timp util".
Accesul presei în Palatul Parlamentului nu este permis presei duminica decât dacă organizatorii vreunui eveniment găzduit acolo solicită ca ziariştii să fie primiţi.
În şedinţa de duminică, democrat-liberalii vor stabili calendarul pentru alegerea unei noi conduceri a partidului, după ce, la Colegiul Director de joi, Emil Boc şi toţi membrii BPN şi-au depus demisiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News