PCM Covasna: Poate va veni timpul când vom dori mai mult decât autonomie
"Puterea comunistă" încearcă să îşi impună din ce în ce mai mult "atitudinea şovină", a declarat, luni, pentru Mediafax, liderul PCM Covasna, Kulcsar Jozsef, referitor la scrisoarea trimisă de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor către Kover Laszlo, adăugând că maghiarii ar putea cere "mai mult decât autonomie”.
Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, luni, pentru Mediafax, referitor la faptul că preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vasile Blaga, respectiv Roberta Anastase, i-au adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover, în care apreciază că ar fi "utilă" amânarea vizitei acestuia "pentru orice perioadă de după desfăşurarea alegerilor locale", că Parlamentul României nu îi poate interzice lui Kover să meargă în Transilvania.
Potrivit celor declarate de Kulcsar Terza, "Kover Laszlo nu trebuie să-şi amâne vizita. România este un stat membru UE, iar circulaţia liberă este un drept al oricărui cetăţean, astfel că nimeni nu îi poate interzice lui Kover să vină în Transilvania", considerând că "puterea comunistă" încearcă să îşi impună din ce în ce mai mult "atitudinea şovină".
"Dacă se continuă aşa, poate că va veni timpul când vom dori mai mult decât autonomie", a spus Kulcsar Terza, nedorind să detalieze afirmaţia.
În schimb, liderul PCM Covasna a considerat că nu este o coincidență faptul că scrisoarea a fost trimisă tocmai în data de 4 iunie, când maghiarii comemorează semnarea Tratatului de la Trianon, sub semnul "Ziua Solidarităţii Naţionale", iniţiat de Parlamentul Ungariei.
De asemenea, liderul PCM Covasna este de părere că scrisoarea a fost formulată inclusiv "la presiunea UDMR", întrucât mai mulţi lideri ai Uniunii au susţinut că Kover nu ar trebui să se amestece în campania pentru alegerile locale din România.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României i-au cerut omologului ungar să-şi amâne vizita în România pentru perioada post alegerile locale din 10 iunie, motivând faptul că este "imperios necesar" ca participarea la procesul alegerilor să fie "liberă de orice ingerinţă".
În finalul scrisorii se menţionează că, "dat fiind calendarul eminamente politic al acestei perioade", preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului consideră "utilă amânarea vizitei" pentru orice perioadă de după desfăşurarea alegerilor locale.
"Suntem convinşi că o asemenea decizie ar permite evitarea unor eventuale neînţelegeri şi ar da expresie celor mai bune tradiţii de dialog şi responsabilitate din relaţiile noastre", se arată în scrisoarea semnată de Blaga şi Anastase, în care se mai spune că dificultăţile cu care se confruntă cetățenii celor două state "impun nevoia unor politici publice echitabile şi curajoase, ferite de derapaje de orice natură".
Totodată, Vasile Blaga şi Roberta Anastase îi transmit preşedintelui Parlamentului ungar că orice raportare directă contravine spiritului european al celor două ţări.
"Am luat notă de intenţia dumneavoastră de a vizita în perioada următoare unele localităţi din România. Înţelegem şi apreciem dorinţa de a rămâne în contact cu membrii comunităţii maghiare din ţara noastră. Sunteţi la fel de binevenit acum ca şi în ocaziile trecute în care am avut plăcerea de a vă întâlni. Acestea fiind spuse, apreciem în mod deosebit dacă implicarea domniei voastre rămâne în cadrul bine definit al relaţiilor noastre bilaterale. Orice raportare directă la procesul democratic intern este, în opinia noastră, în contrast cu spiritul european, fiind contraproductivă în raport cu nevoile şi aspiraţiile atât ale societăţilor noastre, cât şi ale minorităţii maghiare", se precizează în scrisoarea transmisă oficialului ungar.
Preşedintele PCM Mureş, Laszlo Gyorgy, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, va susţine, marţi, candidaţii partidului în opt localităţi din judeţ - printre care Târgu Mureş, Sighişoara, Acăţari, Miercurea Nirajului şi Sovata - şi va participa seara, de la ora 19.00, la festivitatea de închidere a campaniei PCM la Târgu Mureş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News