Paula Neacșu, terapeut holistic, despre puterea gândului: Cea mai puternică armă. Poți distruge prin acea vibrație pe care o transmiți
Puterea noastră stă în echilibru, în gând și-n cuvânt.
Paula Neacșu, terapeut holistic, a explicat că o stare de bine este formată dintr-un întreg: sănătate la trup, minte și suflet. ”Dacă ceva de aici se dezechilibrează, se instalează tot felul de patologii, nu mai suntem în echilibru, apar anumite stări emoționale, nu mai suntem focusați, aliniați, nu mai suntem prezenți, aici și acum. Ceea ce formează echilibrul și starea de echilibru este starea de prezență. Ce înseamnă starea de prezență, a fi acum și aici, să nu rămânem ancorați în trecut și nici să nu mergem pe viitor, pentru că nu avem cum să o facem dacă nu suntem acum și aici” a explicat Paula Neacșu.
”Dacă anxietatea este frica de viitor, depresia este o durere profundă a sufletului dată de o traumă, de o stare emoțională, fie că e vorba despre despărțiri sau eșecuri. Prin capul meu, trec tot felul de gânduri, apar tot felul de scenarii. Când ajung la scenarii, deja somatizez cu emoția mea. Devin unu la unu cu starea mea emoțională, mă identific cu ea. Durerea asta se duce în corpul fizic și de aici apare îmbolnăvirea la nivel fizic” afirmă terapeutul. ”Cuvintele ne creează starea de fericire sau de dezamăgire. Cuvintele au vibrație, au putere. Un anumit cuvânt îți poate crea fie o stare pozitivă, fie o stare negativă. Se spune în popor că cuvintele rănesc mai mult decât acțiunile. La asta se referă, la puterea cuvântului”, mai spune aceasta.
De asemenea, aceasta afirmă că ”cea mai puternică armă este puterea gândului”: ”Poți distruge cu puterea gândului, este acea vibrație pe care tu o transmiți”.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News