Data publicării:
Paula Iacob, adormită și jefuită în tren
Avocata Paula Iacob a avut parte o întâmplare nefericită, parcă desprinsă din filme, în timp ce călătorea cu trenul, fiind adormită și apoi jefuită.
"Asta s-a întâmplat în urmă cu ceva ani, ăştia din presă sunt tâmpiţi că au prezentat totul ca şi când abia s-a întâmplat. Mi-au furat geanta în care aveam doar banii de drum, actele şi una, alta, ce se mai găseşte prin geanta unei femei. Nu port aur, deci nu au avut ce bijuterii să fure", a declarat avocata. Paula Iacob circula singură cu trenul, aflându-se singură în compartiment. "Mi s-a părut ciudată situaţia, aşa că banii pe care i-am avut în plus am avut grijă să îi ţin bine. Era cineva suspect. Am avut o teamă că s-ar putea întâmpla ceva. Se tot plimba unul pe culoar şi se uita ciudat, fix la mine. Mi-a fost teamă că s-ar putea să fie un hoț",a declarat Paula Iacob, potrivit Ziarului Ring.
CITEȘTE ȘI: A vrut să jefuiască un bancomat, dar i-a explodat în faţă - VIDEO
Deşi constientă de pericol, Paula Iacob nu a putut evita experiența traumatizantă. Interlopii au stropit un ziar cu un somnifer puternic. Atunci când avocata a luat ziarul şi l-a răsfoit pentru a-l citi a inhalat somniferul.
"Nu am simţit frica, căci nu mi-am dat seama când m-a adormit. Am stat singură, am luat un ziar, știu că am schimbat ziarul şi m-am trezit cu ziarul pe jos și fără poșetă. Era un personaj care făcea parte dintr-un clan din Ardeal", a povestit Paula Iacob.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News