Data publicării:

Paul Ipate, despre eforturile pe care le făceau părinții în copilărie: Mi-au dat tot. A fost greu pentru ei, pentru că bugetul lor era unul limitat

Autor: Valentina Miu | Categorie: Mallcast
WhatsApp
Paul Ipate. Captură foto: YouTube Acasă la Măruță
Paul Ipate. Captură foto: YouTube Acasă la Măruță

Actorul Paul Ipate a fost invitat la podcastul „Acasă la Măruță”, unde a vorbit despre eforturile pe care le-au făcut părinții lui în copilărie.

„Au făcut eforturi considerabile. Și când mi-au cumpărat calculator. Le tot spuneam că vreau calculator, iar ei nu aveau de unde să îmi ia Compaq Pentium 3. Mi-au luat până la urmă. A făcut mama împrumut sau nu știu ce a făcut, dar mi l-a luat.

După m-au dus la cursuri de spaniolă la Institutul Cervantes, pentru a învăța limba. Dacă stau o săptămână să îmi refac exercițiul și stau cu oameni care vorbesc spaniolă, mă descurc”, a spus actorul Paul Ipate.

„Deci ai putea să ai roluri și prin telenovelele de afară (n.r. străinătate)”, a replicat Cătălin Măruță.

„Normal. Mereu îmi spune verișoara mea să vin în Spania să lucrez acolo, dar nu m-am gândit niciodată să fac chestia asta. Nu este ceea ce îmi doresc să fac. Este un alt tip de actorie, iar eu îmi doresc un alt drum în profesia mea”, a precizat actorul Paul Ipate.

„Părinții mei mi-au dat tot, m-au dus peste tot și mi-au oferit tot ce au putut ei mai bine. Amândoi m-au susținut, doar că, băiat fiind m-am înțeles mai bine cu tata, dar asta nu înseamnă că nu m-am înțeles și cu mama.

La un moment dat am tras de ei să îmi cumpere bicicletă mountain bike, că era nebunie atunci cu mountain bike. Și nu aveau de unde, că bicicleta era jumătate din salariul lor. Și m-a sunat tata pe telefonul fix. Am ieșit pe balcon, dar mi-a spus să cobor. Atunci am văzut bicicleta.

Tata mi-a spus că a cumpărat bicicleta pentru un vecin și să i-o duc eu. Am zis că e tortură. M-am dus, am luat bicicleta și mergeam pe lângă ea. Tata m-a întrebat cum mi se pare bicicleta, i-am spus că e frumoasă, dar de ce m-a chemat pe mine, nu putea să o ducă el sau să vină vecinul să o ia?

M-a ținut 5 minute și mi-a spus «E a ta, mă. Cum să îți fac așa ceva? Să te chem și să te chinui în halul ăsta? Tu ești sănătos? Asta e bicicleta ta!».

Atât de bucuros am fost încât nu mi-am dat seama și 2 zile am mers cu ghidonul invers și se tot înfrâna. De frică nu m-am dus să-i spun tatei, că poate mi-o lua și o ducea înapoi. După m-a anunțat cineva că merg cu ghidonul invers.

Au fost niște eforturi mari pentru ei, pentru că bugetul lor era unul limitat”, a adăugat actorul Paul Ipate în cadrul podcastului.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel