Paul Brummell, primele declarații după întâlnirea cu Tudorel Toader
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a ieșit de la întâlnirea cu ministrul Justiției, Tudorel Toader. Paul Brummell a făcut declarații în limba română. El a precizat că a cerut permisiunea de a veni la Ministerul Justiției, iar Tudorel Toader a aprobat-o.
”Am discutat despre Brexit şi am subliniat că după ieşirea Marii Britanii din UE, vrem în continuare o colaborare strânsă. Guvernul din UK a publicat un document care conţine nişte idei despre colaborare, dar aceasta trebuie să aibă un mecanism precis”, a spus ambasadorul Marii Britanii.
Totodată Paul Brummell a precizat, întrebat fiind: ”Am discutat şi despre modificările propuse şi ţine de România să decidă ce fel de justiţie se va institui. Am apreciat foarte mult că România are o instituţie precum DNA, şi punctul nostru de vedere este că orice modificare care are scopul de a întări sistemul de drept în România este binevenită”.
”Domnul ministru Tudorel Toader a explicat scopul modificărilor. Acestea au ca scop întărirea sistemului de luptă împotriva corupţiei. Ministrul a explicat că deja sunt în curs de analizare propunerile şi a subliniat că România îşi doreşte aceste schimbări” a mai spus Brummell.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News