Data publicării:
Foștii șefi de la Poșta Română, trimiși în judecată
Patru foști șefi de la Poșta Română au fost trimiși în judecată, după ce au dat un tun de 6 milioane de euro.
Foştii directori ai CN Poşta Română SA, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu şi Vasile Bărbuleţ, au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind o pagubă de peste 6 milioane de euro. Potrivit procurorilor, în anul 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu, în calitate de directori şi Vasile Bărbuleţ, în calitate de şef departament, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în contextul organizării şi a derulării achiziţiei şi implementării unor produse informatice de la firma DataTech Business Solutions Ltd Cipru, scrie RomaniaLibera. Ca urmare, produsele au fost cumpărate la un preţ supraevaluat de 12 ori, în lipsa fondurilor proprii aferente şi fără îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor contractuale de către furnizor. Prin aceasta, a fost adusă patrimoniului C.N. Poşta Română S.A. o pagubă de 6.583.000 euro. "Prin activitatea lor, cei patru inculpaţi au contribuit la obţinerea, de către firma Data Tech, a unui avantaj patrimonial constând în diferenţa dintre preţul de achiziţie al produsului de la producătorul Computer Associates şi preţul de vânzare către Poşta Română, respectiv suma de peste 6 milioane euro", se arată într-un comunicat al DNA.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News