Patru adolescenţi, cercetaţi pentru vandalizarea grupului statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe
Polițiștii din Sfântu Gheorghe au patru suspecți în cazul vandalizării unui grup statuar.
Patru adolescenţi, bănuiţi că ar fi participat la vandalizarea grupului statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, sunt cercetaţi de Poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, doi dintre ei sunt bănuiţi că ar fi scris pe soclul statuii "TRIANON 1920" şi ar fi desenat un steag roşu-alb-verde, iar ceilalţi doi că ar fi stat de pază, facilitând profanarea monumentului.
"În urma unor activităţi investigative, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigaţii Criminale au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, bănuiţi de faptul că, în noaptea de 4 spre 5 iunie 2021, s-ar fi deplasat la grupul statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe, iar doi dintre aceştia ar fi vopsit şi inscripţionat părţi ale grupului statuar, dislocând, totodată, mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului, timp în care ceilalţi doi ar fi asigurat locul faptei, pentru a nu fi surprinşi. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere" , au precizat reprezentanţii IJP Covasna, într-un comunicat de presă.
Când a avut loc incidentul
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la o zi după ce aproape 200 de persoane, majoritatea venite din alte judeţe ale ţării, au sărbătorit în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.
Tot vineri, cu câteva ore înainte de manifestarea organizată de Asociaţia "Calea Neamului", peste 200 de persoane de etnie maghiară au comemorat împlinirea a 101 ani de la semnarea "dictatului" de la Trianon, în cadrul unei adunări organizate de Consiliul Naţional Secuiesc în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, ambele acţiuni desfăşurându-se paşnic, fără incidente.
Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a condamnat profanarea statuii, considerând-o "acţiune provocatoare" şi a precizat că monumentul a fost curăţat de angajaţii societăţii de salubritate. Şi conducerea Prefecturii Covasna a condamnat vandalizarea grupului statuar, afirmând că "este un act reprobabil, care nu îşi are locul în Sfântu Gheorghe şi nici în judeţul Covasna".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News