Data publicării:

Patronul Rapidului e dispus să bage și mai mult mâna în buzunar: 5 milioane de euro în următorii 5 ani doar pentru școlile de juniori

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
foto: Captură Digi Sport
foto: Captură Digi Sport

Dan Șucu, patronul echipei Rapid București, a declarat că este dispus să investească și în școlile de fotbal din România.

„Nu suntem minister, dar suntem dispuși, eu sunt dispus să investesc în continuare acolo unde există o școală de fotbal puternică, la care sunt mulți copii. O școală de fotbal care are o situație cât de cât rezonabilă din punct de vedere juridic pentru spațiul în care-și desfășoară activitatea.

Sunt dispus să investesc în limita a 5 milioane de euro în următorii 5 ani pentru a ne putea crea acest parteneriat cu fiecare școală puternică din România”, a precizat Șucu la o conferință de presă.

Patronul Rapidului, supărat că Sepsi e finanțată de la bugetul de stat. Şucu: „Rapid plăteşte 400.000 de euro taxe, ce se întâmplă cu ei, ajung la Sepsi?”

Acţionarul FC Rapid Dan Şucu s-a arătat împotriva unei decizii a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe prin care o parte din bugetul local va ajunge sub formă de subvenţie la echipa de fotbal Spesi OSK, oficialul giuleştean afirmând că în acest fel din fonduri de la bugetul de stat vor fi plătite salariile fotbaliştilor covăsneni.

"Sunt echipe din oraşe mai mari care cu siguranţă se pot descurca din bugetul local, dar aici cu siguranţă nu se pot descurca. Domnul Dioszegi împarte cu toată lumea cheltuielile şi îşi păstrează pentru dânsul numai profitul. Tipul acesta de om de afaceri l-am întâlnit de câteva ori şi nu vreau să am de a face cu aşa ceva. Nu există o dorinţă a noastră de a scoate în evidenţă investiţiile maghiare, există însă subvenţii care se dau către anumite echipe cu care nu suntem de acord. Există o echipă care se numeşte Sepsi şi care este subvenţionată din toate părţile. Nimic de acolo nu este sănătos din punct de vedere economic. Totul este doar subvenţie. Sigur că este un mod pentru Viktor Orban de a câştiga voturi în Transilvania, asta e clar. Faptul că acest lucru se realizează cu banii contribuabililor din Ungaria e treaba dânsului, dar dacă se face şi cu banii mei, asta nu mai este treaba dânsului. Noi la Rapid numai impozitul pe salarii ne costă în jur de 400 de mii de euro pe an, de la 1 ianuarie a fost promovată o mărire de impozite şi ne cresc impozitele cu 120.000 de euro la aceleaşi salarii. Ce se întâmplă cu banii noştri, ajung la Sepsi?", a afirmat Şucu, joi, într-o conferinţă de presă.

Omul de afaceri a declarat că se aşteaptă ca prin presiuni politice bugetul local al oraşului Sf. Gheorghe să fie suplimentat de la bugetul de stat pentru a fi finanţată echipa de fotbal Sepsi OSK.

"Am găsit pe internet o hotărâre recentă a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe, prin care au instituit un concept nou, de care nu am mai auzit până acum, care se numeşte sport de performanţă de utilitate publică la nivel local. Asta înseamnă că din punctul dânşilor de vedere pot susţine la nivel local sportul de performanţă, deci nu sportul de masă. Din păcate, hotărârea este tipărită, dar nu şi anexele. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt relativ simple. Oraşul pompează foarte mulţi bani în echipă, oraşul nu are suficienţi bani să pompeze şi atunci va veni automat la bugetul general şi va solicita defalcare din bugetul general. Va veni UDMR şi va bate cu pumnul în masă că trebuie să primească, pentru că altfel ies de la guvernare sau cine ştie ce. Şi din taxele dumneavoastră veţi plăti salariile pe care domnul Dioszegi le plăteşte jucătorilor de la Sepsi", a completat Şucu.

Oficialul clubului Rapid afirmă că implicarea statului în fotbalul profesionist ţine departe de fenomen companii importante care ar putea investi: "O abordare de acest fel ţine departe de fotbal foarte multe firme puternice, care ar putea fi şi ele investitori şi care ar putea duce fotbalul la un alt nivel. Atenţie, Produsul Intern Brut al României este mult mai mare decât cel al Portugaliei sau al Serbiei, sau a altor ţări, care sunt net superioare din punct de vedere fotbalistic. Repet, implicarea statului în sportul de performanţă nu este bine venită. Noi câştigăm mărunţiş, dar nu vedem cu adevărat ce pierdem".

Dan Şucu consideră că fotbalul este subcapitalizat din această cauză şi că absenţa unor echipe din oraşe mari precum Iaşi, Braşov sau Timişoara din prima ligă face ca audienţa să fie mult mai mică.

"Sunt puţin bani în fotbal. Faptul că Iaşul nu există ca echipă în Liga I, Timişoara nu, Braşovul nu, Galaţi nu, lipsa acestor echipe conduce la ideea ca audienţa să fie jumătate faţă de cât ar trebui să fie. Cu audienţă jumătate, banii sunt la jumătate. Fotbalul nu reuşeşte să îşi câştige cu adevărat resursele pe care poate să le genereze. Este clar subcapitalizat şi asta datorită acestei intervenţii fără sens a zonei politice în fotbal. Nu este o binecuvântare, este o mare problemă", a mai spus acţionarul grupării bucureştene.

Acţionarul a precizat că şi-ar dori ca în cadrul LPF să se ia un discuţie acordarea banilor din drepturile TV in funcţie de audienţa înregistrată la meciuri, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel