Aceste sondaje îi creditează pe liberali cu 35 de locuri din cele 150 ale camerei inferioare a parlamentului, faţă de 33 în prezent. Partidul D66 (centru stânga) ar fi obţinut 27 de locuri, iar Partidul pentru Libertate (PVV) al deputatului anti-islam Geert Wilders 17 locuri, formaţiune politică cu care principalele partide olandeze au exclus deja posibilitatea formării unei coaliţii.
Alegerile legislative au fost organizate pe o perioadă de trei zile, o adaptare determinată de pandemia de COVID-19 şi au fost considerate un test al gestionării epidemiei de către actualul guvern.
Urnele au fost amplasate în locuri mai puţin obişnuite, cum ar fi Muzeul Van Gogh din Amsterdam, hoteluri, gări, biserici şi centre de testare, unde uneori s-a putut vota pe bicicleta sau în maşină. 'Campania este diferită de celelalte alegeri şi se concentrează cu adevărat pe ceea ce se întâmplă acum', a declarat Twan Compen, în vârstă de 37 de ani.
'Orice s-ar întâmpla, prim-ministrul aflat la putere din 2010 rămâne 'uşor de neatins', a remarcat un alt alegător, Erik Spruijt, în vârstă de 35 de ani, după o campanie 'mai puţin intensă decât în anii precedenţi'. Mark Rutte s-a declarat 'prudent' optimist înainte de a merge să voteze la o şcoală din Haga.
Formaţiunea sa politică, Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD) se afla în fruntea sondajelor de opinie. 'Sunt mândru de ceea ce am realizat în ultimii zece ani în Olanda', una din cele mai performante economii din Europa, a declarat Rutte reporterilor înainte de a vota.
'Principala întrebare la aceste alegeri este cine poate conduce cel mai bine această ţară prin criza coronavirusului', a adăugat el. Un număr record de 37 de partide au participat la lupta electorală, într-un peisaj politic fragmentat care obligă la formarea unor coaliţii complexe.
Liderul VVD a exclus orice coaliţie cu Geert Wilders 'din cauza a ceea ce a spus despre islam şi Coran'. Unul din partidele actualei coaliţii, Apelul Creştin-Democrat (CDA) al ministrului de finanţe Wopke Hoekstra ar fi, şi de această dată, un 'partener natural' pentru prim-ministrul olandez. Deputatul anti-islamist a insistat ca partidul său să fie invitat la masa negocierilor cu ocazia formării coaliţiei de guvernare.
Poreclit prim-ministrul 'Teflon' pentru capacitatea sa de a ieşi teafăr din crizele politice, Mark Rutte a fost nevoit să demisioneze în ianuarie după ce mii de părinţi au fost acuzaţi în mod eronat de fraudă în scandalul alocaţiilor pentru copii, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Ce zic bucureștenii despre candidatura lui Cîrstoiu: O problemă cam mare pentru dânsul
- Paradoxul unei înfrângeri usturătoare a lui Cîrstoiu la PMB. Chirieac: Până la urmă nu e o catastrofă
- Avocatul Poporului, sesizat privind dificultățile de exprimare ale copiilor cărora pandemia le-a luat doi ani de școală