Parodontoza, boala cronică provocată inclusiv de stres. Medic: Cauza principală este igiena orală precară
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Parodontoza este o boală cronică, iar lipsa tratării ei poate duce la căderea dinților.

Parodontoza este o afecțiune numită și boală gingivală, este o infecție gingivală gravă care dăunează țesutului moale. Parodontoza poate distruge osul care susține dinții. Parodontita poate determina slăbirea dinților sau poate duce la pierderea dinților.

Medicul stomatolog Brîndușa Poenar a explicat în exclusivitate pentru DC Medical care sunt simptomele și ce semne trebuie să ne trimită la stomatolog.

”Parodontoza este boala paradontală este o afecțiune cronică a gingiei, de tip inflamator. Se manifestă la nivelul țesuturilor de susținere a dintelui pe arcadă: gingie, ligament parodontal, os alveolar.  Parodontoza poate duce la pierderea dinților prin distrugerea țesutului moale și a osului care susține dinții. Cauza principală a parodontozei o reprezintă igiena orală precară”, a explicat pentru DC Medical, medicul stomatolog Brîndușa Poenar.

Stresul poate contribui la apariția parodontozei

Parodontita este comună, dar poate fi prevenită în mare măsură. De obicei, este rezultatul unei igiene orale precare.

Periajul de cel puțin două ori pe zi, folosirea aței dentare zilnice și efectuarea de controale stomatologice regulate vă pot îmbunătăți considerabil șansele de tratament de succes pentru parodontită și vă pot reduce, de asemenea, șansele de a o dezvolta.

Medicul stomatolog arată care sunt principalii factori care duc la apariția parodontozei, fiind vorba despre: 

- Alimentația

- Fumatul

- Stresul cronic

- Dereglările hormonale

- Scrâșnitul dinților

- Anumite medicamente

Gingivita, prima afecțiune care duce la apariția parodontozei

Gingivita este o formă comună și ușoară de boală a gingiilor care provoacă iritații, roșeață și umflare a gingiei. Este important să luați gingivita în serios și să o tratați prompt. Gingivita poate duce la boli gingivale mult mai grave.

”Gingivita este cea mai ușoară formă a bolii parodontale. Ea determină gingiile să devină roșii, umflate, să sângereze ușor. Cauzele gingivitei sunt multiple, însă majoritatea pornesc de la igiena orală deficitară.

Când avem de-a face cu dinți înghesuiți, carii netratate, tartru, placă bacteriană, dinții sunt atacați de bacteria. În momentul în care bacteriile ajung la nivel subgingival, se declanșează inflamația. Gingivita este reversibilă, atunci când este tratată timpuriu.

Dacă este lăsată netratată se poate transforma în periodontită, care adesea este de vină pentru pierderea prematură a dinților”, a mai explicat medicul.

Citește continuarea pe DC Medical.

Stimularea regenerării gingiilor: remedii naturale împotriva retracției gingivale

Retracția gingivală apare atunci când țesutul gingival se corodează și gingiile se retrag înapoi. Să vedem cum putem stimula regenerarea gingivală cu elemente din natură.

Retracția gingivală  apare atunci când țesutul gingival din jurul dinților se corodează și gingiile se retrag până când o parte din rădăcinile dinților sunt expuse. Retracția gingivală duce, așadar, la o expunere externă mai mare a dinților, creând o mai mare proliferare a bacteriilor între gingie și partea expusă a dintelui.

De asemenea, provoacă o sensibilitate mai mare a dinților, dar asta nu este tot. Retracția gingivală poate duce la deteriorarea gravă a țesutului și a structurii osoase a dinților  și, eventual, chiar la pierderea acestora, potrivit Saluteconbio.

Retracția gingivală: cauzele

Retracția gingivală apare foarte lent și treptat de-a lungul anilor, cauzele pot fi multe:

- Parodontita: o boală care provoacă o infecție bacteriană la nivelul gingiilor care, la rândul ei, determină retragerea lor rapidă;

- Igienă orală slabă

- Periajul agresiv: dacă te speli pe dinți agresiv vei distruge smalțul de pe dinți și asta va duce la recesiunea gingiei;

- Factorul genetic: din păcate, un procent mare din populația lumii este predispusă la afecțiunile gingiilor care cauzează retracția. În acest caz, nu se poate face mare lucru pentru a remedia problema.

- Fumatul: fumătorii sunt predispuși la formarea plăcii pe dinți si acest lucru poate duce la retracția gingivală .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel