Parlamentul European votează astăzi raportul pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen
Vicepreşedintele Parlamentului European( PE), Stavros Lambrinidis, a ţinut să felicite, marţi, România şi Bulgaria pentru progresele făcute în vederea aderării la spaţiul Schengen anticipând într-un fel votul pozitiv pe care îl vor primi cele două state la votul ce va avea loc astăzi.
autor: Lucian Negrea
În cadrul dezbaterilor pe raportul întocmit de europarlamentarul, Carlos Coelho, au existat şi opinii pro şi contra aderării celor două state printer problemele ridicate de europarlamentari fiind gradul mare de corupţie din cele două ţări dar şi faptul că din această zonă ar putea pleca imigranţi de etnie romă, transmite Mediafax.
Pe de altă parte europarlamentarii au susţinut că ambele state au depus eforturi majore pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, subliniind în acelaşi timp că cele două ţări sunt pregătite tehnic pentru integrare. Totodată europarlamentarii care au luat cuvântul au subliniat că este importantă evitarea aplicării dublelor standarde şi că regulile de aderare nu ar trebui schimbate pe parcurs, ci ar trebui menţinute criteriile stabilite deja.
Europarlamentarii care au luat cuvântul în favoarea României au ţinut să felicite progresele efectuate de ţara noastră, însă au ţinut să precizeze că avem încă probleme, iar una dintre acestea este intenţia de a reduce salariile poliţiştilor.
"Mă nelinişteşte însă o informaţie pe care nu o pot verifica, pe care am primit-o astăzi. Se pare că, în România, veniturile Poliţiei vor fi reduse cu o treime. Şi ştim că o condiţie sine qua non pentru a evita corupţia şi pentru a se garanta o muncă corectă este reprezentată de salariile bune pentru poliţişti. Sper că informaţia privind reducerea salariilor poliţiştilor este falsă şi că poliţiştii, care trebuie să garanteze securitatea întregii Uniuni Europene, vor continua să fie plătiţi în mod adecvat", a declarat eurodeputatul Hubert Priker, membru al popularilor europeni.
Au fost însă şi critici aduse celor două ţări majoritatea venite de la europarlamentari italieni şi englezi. Astfel, italianul Mario Borghezio, membru al EFD, a vorbit despre riscurile "infiltrării prin România şi Bulgaria a unor persoane nedorite care ar putea pune sub ameninţare securitatea statelor membre".
"Sugerez suspendarea procesului de aderare a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen pe baza principiului precauţiei", a mai spus el, reclamând existenţa unor enorme presiuni de la frontierele externe din direcţia acestor două ţări.
La rândul său Gerard Batten, europarlamentar britanic din grupul EFD, s-a plâns de numărul mare de romi români. "Iată că Zona Schengen se desfiinţează în nucleul său dur dar sunt planuri să fie incluse România şi Bulgaria, unde sunt sute de mii de ţigani care toţi doresc să emigreze şi, după ce vor putea călători liber în zona Schengen, mulţi dintre ei inevitabil vor ajunge în Marea Britanie ca să profite de sistemul nostru generos de ajutoare sociale, ca mulţi înaintea lor", a spus el.
"Poate că mulţi întreprinzători britanici ar dori să se întâlnească cu romii, când debarcă la Callais, şi să le dea hărţi ca să găsească drumul spre domiciliul premierului şi miniştrilor. Doar când romii îşi vor parca căruţele la Downing Street 10, poate că atunci se vor schimba opiniile cu privire la beneficiile aderării acestor două state la Schengen", a comentat el.
PE va supune, miercuri, votului în plen raportul pozitiv redactat de raportorul Carlos Coelho şi aprobat, la începutul lunii mai, în Comisia LIBE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News