Parlamentul European îşi reafirmă angajamentul faţă de aderarea Republicii Moldova la UE
Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri, la Strasbourg, cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 26 abţineri, o rezoluţie în care afirmă că aderarea Republicii Moldova ar reprezenta o investiţie strategică într-o Europă unită şi puternică şi pledează pentru începerea negocierilor de aderare cu Chişinăul până la sfârşitul anului 2023.
Republica Moldova rămâne expusă presiunii ruse şi şantajului energetic, tulburărilor economice cauzate de războiul din Ucraina vecină, precum şi încercărilor susţinute de Kremlin de a destabiliza guvernul pro-european al ţării, notează PE în rezoluţia sa, salutând spiritul de conducere al preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, şi al autorităţilor ţării în abordarea acestor provocări serioase, informează un comunicat al Parlamentului European.
Eurodeputaţii îşi reafirmă, de asemenea, sprijinul pentru viitoarea aderare la UE a Republicii Moldova, ca urmare a solicitării ţării în 2022, recunoscând în acelaşi timp progresele guvernului în ceea ce priveşte reformele şi nivelul de aliniere la acquis-ul comunitar. Aceştia solicită ca negocierile de aderare să înceapă până la sfârşitul anului 2023, dacă Republica Moldova îndeplineşte cele nouă etape identificate de Comisia Europeană necesare pentru deschiderea negocierilor.
Între timp, PE solicită guvernului Republicii Moldova să continue cu fermitate agenda sa de reformă privind democraţia şi statul de drept, să avanseze în direcţia punerii în aplicare depline a Acordului de asociere cu UE şi a zonei de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare, să combată criminalitatea organizată şi gravă la nivel internaţional şi transnaţional şi să continue eforturile de creştere a securităţii energetice a ţării.
Cu privire la încercările de destabilizare a Republicii Moldova, rezoluţia solicită UE şi statelor sale membre să îi sancţioneze imediat pe cei implicaţi. Eurodeputaţii cer Uniunii Europene să-i sancţioneze pe oligarhii moldoveni fugari Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc şi, după caz, afacerile şi organizaţiile lor politice, precum şi extrădarea celor doi în Republica Moldova pentru a fi judecaţi.
PE doreşte, de asemenea, ca UE să extindă domeniul de aplicare al regimului său de sancţiuni pentru a include acte de corupţie pasibile de pedeapsă care subminează securitatea, stabilitatea, instituţiile constituţionale şi democratice ale unei ţări.
De asemenea, rezoluţia condamnă şantajul energetic continuu al Rusiei din Republica Moldova şi îşi exprimă sprijinul pentru eforturile Chişinăului de a-şi spori securitatea energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare, reducerea consumului şi achiziţionarea de energie pe piaţa europeană, precum şi dezvoltarea infrastructurii de interconectivitate. De asemenea, deputaţii europeni solicită UE să sprijine în continuare Republica Moldova în vederea obţinerii independenţei energetice.
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, cosemnatar al rezoluţiei, susţine că legislativul comunitar cere ca "instituţiile europene să crească ajutorul financiar şi tehnic acordat Republicii Moldova în următoarea perioadă, atât pentru implementarea reformelor necesare integrării europene şi adoptarea de noi de măsuri de sprijin pentru oameni, cât şi pentru combaterea dezinformării, manipulării şi a celorlalte forme hibride de agresiune din partea Federaţiei Ruse", potrivit unui comunicat.
Concret, menţionează Mureşan, care este copreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul UE - Moldova, legislativul comunitar cere CE să vireze Republicii Moldova cât mai repede restul fondurilor din asistenţa macrofinanciară de 150 de milioane de euro adoptată în 2022, precum şi sprijinul bugetar de 105 milioane de euro anunţat de executivul UE în noiembrie 2022.
"Aşteptăm din partea Comisiei să propună cât mai repede noul pachet de măsuri de sprijin pentru Moldova solicitat de Consiliul European luna trecută", notează Siegfried Mureşan.
"Nu în ultimul rând, vrem să ajutăm Republica Moldova prin intensificarea relaţiilor comerciale cu Uniunea Europeană şi deschiderea totală a pieţei europene pentru produsele şi serviciile moldoveneşti. De aceea, solicităm liberalizarea totală a comerţului dintre Uniunea Europeană şi Moldova şi integrarea graduală a Republicii Moldova în piaţa unică a UE", a mai menţionat Mureşan în comunicatul citat, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News