Parlamentarii FC, sfătuiți să se alipească grupului PDL
Parlamentarii FC ar trebui să se alăture grupului PDL pentru a-și putea valorifica mai bine potențialul și pentru a construi o opoziție viabilă, consideră purtătorul de cuvânt al Forței Civice, Smaranda Vornicu.
„Ca o opinie strict personală, opinie care nu a fost validată încă în structurile interne ale partidului, cred că ar fi bine ca parlamentarii FC să se alipească grupului PDL. Aceasta pentru a ne putea valorifica mai bine potențialul, pentru a putea lucra eficient în promovarea unor proiecte legislative și pentru a construi o opoziție viabilă”, a precizat, joi, Smaranda Vornicu, într-un comunicat de presă, potrivit NewsIn.
Un alt membru al FC, Ștefan Pirpiliu a susținut și el că parlamentarii FC intenționează să devină o forță în interiorul Parlamentului, numărul mic de parlamentari nefiind un impediment în realizarea acestui deziderat. „Dorim să ne consolidăm, dorim să devenim o forţă în interiorul Parlamentului, forţa fiind dată de proiecte, idei, combatere politică aşa cum trebuie şi nu neapărat numărul mic ar trebui să ne pună în postura să considerăm că nu avem nicio şansă să ne exprimăm în actuala formulă. Ceea ce ne rămâne nouă de făcut este de a menţine linia, de a promova în Parlament proiecte care să vină în favoarea dezvoltării economiei, a unui trai decent pentru fiecare cetăţean din România şi de a sancţiona orice încălcare sau derapaj al Puterii", a declarat și secretarul general al FC, fost deputat PDL.
Parlamentarii FC sunt; la Senat - preşedintele partidului, Mihai-Răzvan Ungureanu (senator de Arad), iar la Camera Deputaţilor - Cristian Constantin Roman (Botoşani), Dănuţ Culeţu (Constanța) şi Dan Cristian Popescu (Bucureşti).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News