Decizia finală. Cine vine în fruntea ANCOM după demisia lui Grindeanu
Comisiile pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au avizat, luni, patru candidaturi pentru funcţia de preşedinte al ANCOM, a precizat deputatul USR Cătălin Drulă.
Astfel, Vlad Stoica (fost şef al Cancelariei fostului premier Victor Ponta), Manuela Catrina (fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor), Ion Smeeianu (fost şef al Poştei Române) şi Mircea Rozolea au fost validaţi de comisiile de specialitate.
Cele patru candidaturi urmează să fie supuse votului plenul Parlamentului în şedinţa de marţi, care începe la ora 13,00.
La şedinţă, parlamentarii vor fi prezenţi fizic, votul fiind cu buletine. Joia trecută, Parlamentul a luat act de demisia lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al ANCOM şi a declarat vacant acest post.
În 22 august, la Congresul PSD, Sorin Grindeanu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Conform legii, Grindeanu trebuia să opteze pentru una dintre cele două funcţii, care sunt incompatibile, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News