Şedinţa Birourilor permanente reunite este programată să înceapă la ora 14,00, la Camera Deputaţilor. Luni, premierul desemnat Ludovic Orban a depus la Parlament lista noului Cabinet, care cuprinde aceiaşi miniştri ca în Guvernul anterior, precum şi programul de guvernare actualizat.
'Conducerea PNL a aprobat în unanimitate componenţa Cabinetului, pe care o voi prezenta în calitate de premier desemnat de către preşedintele Klaus Iohannis şi, de asemenea, conducerea PNL a aprobat în unanimitate programul de guvernare care reprezintă o actualizare a programului de guvernare în baza căruia a fost învestit Guvernul pe care îl conduc de la data de 4 noiembrie. Guvernul va avea aceeaşi componenţă', a precizat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al liberalilor.
Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că programul audierii miniştrilor şi programul votului noului Cabinet vor fi stabilite marţi în Birourile permanente reunite ale Parlamentului.
'Mâine (marţi - n.r.) va fi convocat Biroul permanent reunit şi se va face programul de audieri şi programul votului. Vom respecta litera legii, a Constituţiei şi Regulamentul plenurilor reunite cu privire la desemnarea primului-ministru. Chiar dacă este o mascaradă, noi ne menţinem consecvenţi şi vom respecta legea', a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Potrivit prevederilor regulamentare, Birourile permanente urmează să se întrunească pentru a stabili data şedinţei comune la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului. Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales