Părinți de succes: Presiune optimală, bază pentru principiul încurajării
Un copil întâlnește la școală foarte mulți factori stresanți, iar studiile demonstrează că viața școlară poate influența în bine sau în rău modul în care acesta va învăța să gestioneze orice situație în viața de adult, motiv pentru care profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, vorbește despre principiul încurajării, ce are rolul de a-i construi elevului un orizont de motivație larg.
Potrivit specialistului în Educație, părinții ar trebui să se asigure ca micuțul care merge la școală să nu ajungă la o stare depresivă, să aibă o sănătate emoțională bună și, în același timp, să fie stimulat și provocat să încerce tot timpul să-și depășească starea prezentă, fără a scăpa din vedere factorii stresanți pe care micuțul îi întâlnește la școală, cum ar fi:
- momentul în care copilul este evaluat și primește o notă, când potrivit literaturii de specialitate, dacă elevul primește o notă necorespunzătoare și efortul investit a fost mult mai mare decât rezultatul obținut, el o să încerce ori sentimente de revoltă (se simte nedreptățit) ori o să aibă o stare depresivă, se va închide în el și se va considera mai vinovat decât este de fapt etc.;
- presiunea prea mare exercitată asupra elevului de diferiți factori externi (dintre care cel mai influent este familia), când elevului i se cere să aibă performanțe școlare de excepție (sau oricum peste capacitățile sale curente);
- forța comparației, care agravează situația, când mulți părinți și chiar copilul ajunge să o interiorizeze, să creadă în ea. Este vorba despre comparația pe care elevul o face între propriile performanțe și performanțele superioare ale unei alte persoane;
- diferite afecte neîmpărtășite etc.
Principiul încurajării, dificil de aplicat
În consecință, o posibilă rezolvare trebuie să ia în calcul conceptul de presiune optimală, susține profesorul universitar Pânișoară, precizând că "dacă presiunea (provenită din partea familiei, cadrului didactic, colegilor, propriei persoane etc.) este inexistentă, elevul nu va fi destul de motivat să-și depășească limitele și să evolueze spre un maxim al potențialului său. Dacă presiunea este prea mare, ea poate fi greu de suportat de către elev, orice rezultat negativ fiind greu de gestionat și de acceptat. Introducerea conceptului de presiune optimală este baza pentru principiul încurajării. Pentru a ne asigura că elevul este suficient de provocat și motivat, cerințele pe care cadrul didactic (în colaborare cu familia elevului) le solicită de la cursant trebuie să fie suficient de mari. Acest aspect îi construiește elevului un orizont de motivație larg".
De aceea, este indicat stabilirea unor țeluri înalte pentru elev, însă, atât cadrul didactic, cât și familia trebuie să îi ofere copilului siguranță și sprijin, deoarece atunci când intervin nereușite, micuțul să nu intre într-o stare depresivă, ci să ajungă la performanța de a-și cunoaște limitele propriului potențial într-o atmosferă pozitivă, de înțelegere și acceptare.
Nu există o rețetă pentru încurajare, și deși acest principiu pare simplu la prima vedere, el este dificil de aplicat, mai ales că presupune o bună cunoaștere a copilului/elevului, multă răbdare și echilibru personal din partea părinților și cadrului didactic, atrage atenția profesorul universitar Pânișoară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News