Paradox cumplit în presa românească. Trei explicații ale sociologilor
Un atentat cumplit, cu zeci de morți, s-a produs vineri pe o plajă din Tunisia. Stațiunea, chiar dacă nu este intens frecventată de români, reprezintă o destinație de vacanță accesibilă. Efectele politice și economice vizează și țara noastră. Publicul din România, însă, a fost puțin interesat de subiect. Principalele posturi de televiziune au tratat subiectul la Știri, păstrând temele de actualitate internă pentru dezbaterile din prime time.
Cum se explică lipsa de interes a publicului din România? Sociologul Gabriel Jderu, profesor la Universitatea din București, găsește trei explicații pentru acest paradox.
”Poate pare cumplit, la prima vedere, dar se poate vorbi despre fenomenul de banalizare a răului, a declarat prof. Jderu. De atâția ani, oamenii trăiesc cu astfel de amenințări, așa încât evenimentele tragice s-au banalizat și nu-i mai impresionează. În plus, românii nici nu au avut o traumă socială majoră, o experiență dramatică de acest tip. Noi nu am avut astfel de evenimente, în țară, așa că publicul le percepe ca fiind unele îndepărtate, care nu ne privesc în mod direct. Este drept că o destinație de vacanță la Marea Mediterană, tot mai accesibilă publicului din România, se află în proximitate, din punct de vedere emoțional. Probabil, a acționat fie o evaluare superoptimistă, de tip mie nu mi se poate întâmpla; fie un mecanism de autoprotecție, publicul care se pregătește de vacanță preferând să ignore astfel de informații, pentru a nu fi silit să își schimbe planurile. Nu în ultimul rând, au lipsit imaginile de la locul tragediei, care să declanșeze emoția și să capteze interesul publicului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News