Data publicării:

Paracetamolul luat pe termen lung crește riscul de infarct

Autor: Julia Pandi | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Persoanele cu hipertensiune arterială care iau paracetamol pe bază de rețetă ar avea un risc mai mare de atacuri de cord și accident vascular cerebral.

Paracetamolul ar crește riscul de infarct și AVC la cei care suferă de hipertensiune arterială, dacă este luat pe perioade lungi de timp, susțin cercetători de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie. Paracetamolul e folosit pe scară largă pe glob, pe termen scurt, ca remediu pentru durere, dar este prescris și pentru gestionarea durerii cronice, în ciuda puținelor dovezi ale beneficiului său pentru utilizarea pe termen lung, conform DC Medical

Într-un studiu randomizat, pe 110 voluntari, s-a observat că 1 g de paracetamol, de patru ori pe zi, timp de două săptămâni - o doză obișnuită pentru pacienții cu durere cronică - , a dus la creșterea tensiunii arteriale, ”unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru atacuri de cord și accident vascular cerebral”, potrivit BBC.

În opinia cercetătorilor, medicii ar trebui să prescrie pacienților cu durere cronică cu o doză cât mai mică de paracetamol și să-i supravegheze îndeaproape pe cei cu hipertensiune arterială și cu risc de boli de inimă. Cercetătorii de la Edinburgh a spus că nu poate explica modul în care paracetamolul ar crește tensiunea arterială, dar constatările lor ar trebui să conducă la o revizuire a prescripțiilor de paracetamol pe termen lung.

O cercetare anterioară, realizată în SUA, a observat o asociere între utilizarea pe termen lung a paracetamolului și riscul crescut de atacuri de cord, dar nu a putut dovedi că una o influențează pe cealaltă. Asociația Britanică a Inimii, care a finanțat studiul, susține că medicii și pacienții ar trebui să se regândească în mod regulat dacă este nevoie de vreun medicament, chiar și ceva „relativ inofensiv precum paracetamolul”.

VEZI ȘI: Vitamina D și uleiul de pește ne protejează de bolile autoimune

Suplimente cu vitamina D și ulei de pește ar ajuta la prevenirea bolilor autoimune – diabet, artrita reumatoidă, psoriasis, scleroza multiplă.

Un studiu realizat de cercetătorii din Boston susține că suplimentele cu vitamina D și uleiul de pește (acizi grași Omega3) ar scade riscul de boli autoimune - diabet de tip 1, boala inflamatorie intestinală, psioriazisul, artrita reumatoidă, scleroza multiplă, boala tiroidiană.

Cercetători de la Brigham and Women's Hospital din Boston au vrut să vadă, într-un studiu național, dacă există vreo legătură între suplimentele de vitamina D, acizi grași omega-3 și apariția bolilor autoimune. Concluziile lor: au observat că suplimentele cu vitamina D a dus la o rată cu 22% mai mică de dezvoltare a bolii autoimune, iar adăugarea de acizi grași Omega-3 a dus la un risc cu 15% mai mic de boli autoimune.

Puțină lume știe că bolile autoimune sunt a treia categorie de boli în lumea industrializată și principala cauză de mortalitate în rândul femeilor. În cazul acestor afecțiuni, corpul declanșează un răspuns imun inflamator spontan, deși nu există nicio infecție prezentă în organism.

”Bolile autoimune sunt un grup de peste 80 de boli asociate diferite, iar prevalența și impactul lor asupra sănătății cresc odată cu vârsta. (...) Aceasta este prima dovadă directă că putem face ceva pentru a le preveni la adulții în vârstă”, Karen Harte Costenbader, profesoară de Medicină la Brigham and Women's Hospital din Boston și autoarea principală a studiului, potrivit Medical News Today.

În doze mari, uleiul de pește poate interacționa cu anumite medicamente, inclusiv medicamente antiplachetare și anticoagulante, de aceea se recomandă să discutați cu medicul de familie înainte să luați astfel de suplimente, notează DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel