Papricaș de pui. Rețeta tradițional ungurească
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Bunica Stela
Sursa foto: Facebook Bunica Stela
Papricașul de pui este o rețetă tradițional ungurească

Ingrediente

- 2 pulpe pui
- 1/2 piept de pui
- 2 cepe
- 1 lingura boia dulce
- 2 căţei de usturoi
- 2 linguri făină
- 3 linguri smântână
- 2 linguri ulei
- sare
- piper

Pentru găluşte:

- 2 ouă
- 2 linguri ulei
- 200 g făină
- sare

Cum faci papricaș de pui

În ulei încins, se pune ceapa tocată mărunt, apoi carnea şi se lasă şi totul la rumenit. Se presară sare, piper şi boia, după care se adaugă usturoiul feliat şi se acoperă cu apă. Toată compoziția din care urmează să faci papricaș de pui se fierbe sub capac 30 de minute.

După ce carnea a fiert, se adaugă smântâna amestecată cu făina şi subţiată cu un pic de apă. Se mai fierbe la foc mediu pentru încă 3 minute, potrivit retete.unica.ro.

Pentru găluşte se bat ouăle cu sare, se adaugă făina şi uleiul. Se amestecă bine pentru a obţine un aluat moale. Pentru a ajunge la forma finală a preparatului, se pune apă la fiert şi apoi, cu linguriţa, se iau bucăţi din aluat şi li se dau drumul în apa clocotită.

Când găluștele se ridică la suprafaţă înseamnă că sunt gata. Se scot şi se pun în vasul cu carne şi sos. Se mai lasă 5 minute pe foc după care papricașul de pui este gata!

O porție de papricaș de pui poate fi consumată alături de murături asortate sau de mămăliguță caldă.

Vezi și: Cheesecake cu prune. Desertul aromat de toamnă: Rețeta senzațională

Colăcei suedezi. Rețeta savuroasă pentru începutul de săptămână

Citește și:

Chec de mere fără făină și fără zahăr: Rețeta

Ingrediente

- 1 ou
- 70 g fulgi de ovăz
- 1 măr mic
- 2 linguri ulei
- jumătate de linguriță de scorțișoară
- 2 lingurițe de îndulcitor (stevia/sucraloză)
- 1 linguriță de praf de copt
- sare
- bicarbonat de sodiu

Cum se prepară checul cu mere fără făină și fără zahăr

Oul se bate cu o furculiță. Se adaugă uleiul și se continuă amestecarea. Se adaugă scorțișoara și îndulcitorul. Într-un castron se amestecă fulgii de ovăz cu praful de copt și un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu. Ovăzul se adaugă peste amestecul de ou.

Mărul se spală și se scoate căsuța cu semințe. Se taie cubulețe și se adaugă peste restul ingredientelor. Se amestecă. Se preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius. Amestecul de chec se toarnă într-o formă de chec, scrie retete.unica.ro.

Checul cu mere fără făină și fără zahăr se gătește timp de 25 minute, având grijă a nu se deschide ușa cuptorului în primele 20 de minute. Desertul este gata când trece proba scobitorii.
A nu se scoate checul din formă înainte ca el să se fi răcit.

Vezi și: Ouă cu brânză la cuptor, rețeta. Cel mai bun mic dejun

Cum se face ciorba de potroace. De ce ai nevoie - Rețeta

Citește și:

Macarons ieftine, fără făină de migdale. Rețeta economică

Ingrediente

 2 albuşuri
 70 g făină 000
 80 g zahăr pudră
 60 g zahăr granulat
 4-5 picături oţet
 un praf sare
 colorant gel (opţional)

Umplutură

100 g ciocolată albă/neagră
 2 linguri unt

Cum se prepară

Bate albuşurile spumă cu un praf de sare şi cu câteva picături de oţet (4-5 picături). Adaugă treptat zahărul granulat şi mixează până ce s-a încorporat complet, iar compoziţia devine lucioasă şi poate fi ţinută invers, fără să cadă. Acesta e momentul în care poţi adăuga colorantul alimentar, dacă doreşti, potrivt retetepractice.ro.

Separat, cerne împreună făina şi zahărul pudră. Încorporează jumătate din ingredientele uscate în albuşuri, cu o spatulă, cu mişcări largi. Ulterior, încorporează albuşurile rămase în compoziţia de macarons în acelaşi mod, continuând până ce obţii o pastă cu care poţi forma cifra 8 fără să cadă bucăţi mari de compoziţie.

Transferă toată compoziţia într-un poș de ornat sau într-o pungă alimentară, căreia îi tai vârful. Formează cojile de macarons cu un diametru de 2-3 cm, distanţate între ele, pe o tavă tapetată cu foaie de copt.

Bate tava de macarons fără faină de migdale de câteva ori de masă, cu forţa, pentru a elimina toate bulele de aer din compoziţie şi a evita crăparea prăjiturelelor. Lasă prăjiturelele la temperatura camerei timp de o oră, la aer. După o oră, ar trebui să se fi format o peliculă superficială, încât să poată fi atinse şi să nu mai fie lipicioase.

Dă macarons fără făină de migdale la cuptorul preîncălzit la 140 grade, pentru 20 de minute. După coacere, scoate prăjiturelele din cuptor şi desprinde-le de pe foaia de copt doar după ce se răcesc.

Topeşte o tabletă de ciocolată (100 g) cu 1-2 linguri de unt şi, dacă foloseşti ciocolată neagră, o lingură de zahăr pudră. În cazul ciocolatei albe, nu mai e necesar să adaugi zahăr, deoarece aceasta e considerabil mai dulce.

Omogenizează compoziţia topită la microunde în runde de 30 de secunde şi toarn-o într-o pungă alimentară, poș sau seringă de cofetărie. Pune câte puţină glazură pe fiecare jumătate de macarons şi acoperă cu o altă jumătate. Serveşte prăjiturelele macarons după 24 de ore. În răstimp, depozitează-le în recipiente ermetice, ferite de umezeală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel