Papanași moldovenești, rețeta. Nu au nicio legătură cu cei pe care îi știi tu
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets)
Papanașii moldovenești sunt cu adevărat delicioși, dar total diferiți față de cei preparați prin celelalte zone ale țării și în majoritatea restaurantelor.

Ingrediente

- 300g brânză proaspătă de vaci
- 60g zahăr tos
- 200g făină
- 2 ouă
- 10g sare
- 10g praf de copt
- 8g zahăr vanilinat
- 5ml esență de vanilie
- 5ml esență de lămâie
- 200 g smântână (opțional)
- dulceață de cireșe amare (opțional)

Cum se prepară

Se bat ouălele prin intermediul unui ţel, la care se adaugă treptat zahărul tos și se bate până acesta se dizolvă. Se adaugă brânza de vaci (bine scursă), zahărul vanilinat și sărea în compoziția de ouă și se amestecă. Făina se cerne foarte bine și se amestecă împreună cu praful de copt, scrie bonapetit.ro. Ulterior, făina încorporată cu praful de copt se adaugă peste compoziția de ouă și brânză și se amestecă bine. Peste compoziție, se adaugă esența de vanilie și de lămâie și se amestecă din nou. Se obține un aluat ușor și maleabil.

Din aluatul rezultat se formează papanașii, după cum urmează: cu mâinile ușor umezite se iau bucăți (de dimensiunea unei nuci) și se dă o formă rotundă, după care acestea se aplatizează. Într-o tigaie se adaugă puțin ulei (3-4 linguri). Când uleiul este încins, se adaugă treptat papanașii.  Aceștia trebuie lăsați în tigaie, la foc mediu suficient cât să se rumenească pe ambele părți. Papanașii se scot și se așează pe un prosop de hârtie pentru a elimina surplusul de ulei.

La final, papanașii se pot servi atât calzi cât și reci. De asemenea, pentru un gust mai intens se adaugă smântână și dulceață puțin acrișoară sau chiar fructe proaspete (căpșuni, zmeură, afine).

Vezi și: Bougatsa, plăcintă grecească umplută cu cremă de vanilie. Cel mai bun desert

BONUS: Scovergi cu smântână și usturoi. Rețeta adorată de români

Ingrediente

- 500 gr făină
- 25 gr drojdie
- după gust sare
- 1 linguriţă zahăr
- 300 ml apă
- 1.03 l ulei

Sosul de smântână cu usturoi

- 4 căţei usturoi
- 1 linguriţă ulei
- 100 gr smântână
- după gust sare

Cum se prepară

Cernem făina într-un vas încăpător, apoi facem o gaură în mijlocul ei şi adăugăm drojdia mărunţită, sarea, zahărul şi treptat apa călduţă, încorporând făina de pe margini puţin câte puţin. După ce totul s-a omogenizat, frământăm aluatul obţinut. Punem 15 ml de ulei şi frământăm în continuare pentru a încorpora uleiul în aluat. La fel procedăm şi cu o a doua lingură de ulei (15 ml). Aluatul rezultat va fi unul fraged şi pufos, scrie gatesc.ro.

Când aluatul este frământat, îl acoperim cu un prosop şi îl lăsăm pentru 25-30 de minute la dospit. Când aluatul s-a dospit, îl punem pe masa de lucru şi formăm biluţe de dimensiunea unei mingi de tenis. Punem uleiul pentru prăjit într-o tigaie (folosim pentru prăjit 1 l de ulei) la foc mediu, iar arunci când este încins modelăm biluţele după preferinţe, le punem în tigaie şi le prăjim câte 2-3 minute pe fiecare parte, pentru a fi rumene. Când scovergile noastre sunt gata le scoatem pe un platou.

Preparăm şi sosul de smântână cu mujdei. Zdrobim bine căţeii de usturoi cu un praf de sare, iar apoi îi frecăm cu ulei, până când totul se omogenizează şi devine ca o pastă. Adăugăm şi smântâna şi amestecăm bine. Sosul obţinut îl punem peste fiecare scovergă. 

Vezi și: Mic dejun tradițional evreiesc. Rețeta de Shakshuka

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel