Într-o nouă serie de comentarii care i-a surprins pe experți, Suveranul Pontif a explicat că teoriile ștințifice nu sunt incompatibile cu existența unui Creator, ci, mai degrabă, acestea "au nevoie" de el.
"Când citim despre Creație în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu era un magician, cu o baghetă magică capabilă de orice. Dar nu este așa", a spus Papa Francisc la Academia Pontificală de Științe, citat de The Independent.
"El a creat ființele umane și le-a lăsat să se dezvolte conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia astfel încât el să-și atingă împlinirea", a continuat el.
"Big Bang-ul, despre care ni se spune că se află la originea lumii, nu contrazice intervenția divină a creatorului, ci, mai degrabă, are nevoie de ea.
"Evoluția în natură nu este incompatibilă cu noțiunea Creației, pentru că evoluția necesită crearea ființelor care evoluează", a mai spus Suveranul Pontif.
Biserica Catolică este recunoscută ca fiind anti-știință. Când Galileo Galilei a descoperit că Pământul se învârte în jurul soarelui a fost amenințat cu Inchiziția și forțat să-și retragă teoria "eretică".
Giovanni Bignami, președinte al Institutului Național al Italiei de Astrofizică, a declarat pentru agenția Adnkronos că "declarațiile Papei sunt semnificative. Suntem descendenții direcți ai Big Bang-ului care a creat Universul. Evoluția derivă din creație".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video