Data publicării:

Papa Francisc, scandal abuzuri. A acceptat demisia a doi episcopi

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc a acceptat demisia a încă doi episcopi din Chile, unul dintre aceştia fiind anchetat pentru abuzuri sexuale.

Potrivit biroului de presă al Vaticanului, suveranul pontif a acceptat demisiile episcopilor de San Bartolome de Chillan, Carlos Eduardo Pellegrin Barrera, şi de San Felipe, Cristian Enrique Contreras Molina. Luna trecută, procuroarea chiliană Marcela Cartagena a declarat pentru presa din Chile că episcopul Pellegrin este anchetat pentru infracţiuni sexuale nespecificate ca urmare a unei plângeri depuse în data de 2 august. Mai mulţi episcopi şi preoţi din Chile sunt anchetaţi pentru infracţiuni care privesc abuzuri săvârşite împotriva minorilor sau pentru muşamalizarea unor astfel de incidente şi toţi cei peste 30 de episcopi din ţară şi-au înaintat demisiile în luna mai.

Scandal de proporții, cu demisii în lanț

Papa Francisc a mai acceptat anterior alte cinci demisii, printre care şi pe cea a episcopului Juan Barros, acuzat de muşamalizarea abuzurilor săvârşite de un alt prelat, părintele Fernando Karadima. În timpul unei vizite în Chile desfăşurate în luna ianuarie, suveranul pontif l-a apărat pe Barros, stârnind un val de indignare. Papa Francisc şi-a cerut ulterior iertare, a organizat întâlniri private cu victimele lui Karadima şi a mustrat conducerea bisericii catolice din Chile. Unul dintre supravieţuitorii abuzurilor prelaţilor chilieni care a participat la întrevederea cu papa Francisc, Juan Carlos Cruz, a salutat înlăturarea episcopilor Pellegrin şi Contreras Molina, calificându-i într-o postare pe Twitter drept infractori. 'Gaşca de infractori (din biserica chiliană) a rămas fără doi membri după ce Pellegrin de Chillan şi Contreras Molinas de San Felipe au fost înlăturaţi. E timpul să răspundă în faţa justiţiei pentru abuzuri şi ascunderea adevărului!', a scris acesta. Biserica catolică se confruntă cu o criză mult mai extinsă care vizează acuzaţii de abuzuri sexuale săvârşite de clerici, iar scandaluri similare au izbucnit în Statele Unite, Germania, Australia şi Olanda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel