Data actualizării:
Data publicării:

Papa Francisc este bolnav. Anunțul Vaticanului

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Papa Francisc nu și-a putut citi discursul pregătit pentru vizita rabinilor europeni.

Vaticanul a precizat că motivul pentru care Papa Francisc a renunţat luni la citirea unui discurs adresat unei delegaţii de rabini europeni a fost acela că suferă de o răceală, transmite Reuters.

Astfel, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, îşi va respecta restul angajamentelor programate pentru ziua de luni, inclusiv o întâlnire cu copii din mai multe ţări, după-amiază.

”Bună dimineaţa. Vă salut pe toţi, vă urez bun venit şi vă mulţumesc pentru această vizită, care mă bucură foarte mult. Dar se întâmplă să nu mă simt bine şi din această cauză prefer să nu citesc discursul, ci să vă ofer o copie”, le-a transmis papa rabinilor.

Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, a părut să aibă respiraţia întretăiată în timp ce îi saluta pe rabini, la începutul întâlnirii.

Papa Francisc a rămas fără o parte dintr-un plămân, care i-a fost extirpată când era tânăr, în ţara sa natală, Argentina.

Programul Papei pentru astăzi, neschimbat

Amintim că Papa Francisc a fost operat la 7 iunie pentru o hernie abdominală. Suveranul pontif a fost spitalizat timp de nouă zile şi se pare că s-a recuperat complet în urma acestei intervenţii chirurgicale.

Papa a efectuat trei călătorii în străinătate după ce a suferit această operaţie şi urmează să se deplaseze în Dubai, luna viitoare, la summitul COP28 privind clima.

Papa Francisc cere eliberarea ostaticilor

Cu două conflicte importante în lume, Papa Francisc cere, încă o dată, eliberarea imediată a ostaticilor.

”Eliberați imediat ostaticii. Să ne gândim la copii, la toți copiii afectați de acest război, precum și de cel din Ucraina și de alte conflicte: astfel este ucis viitorul lor. Să ne rugăm ca să existe puterea de a spune ajunge”, a transmis Papa Francisc pe platforma X (fosta rețea Twitter).

 

”Mă gândesc în continuare la situația gravă din Palestina și din Israel, unde foarte mulți oameni și-au pierdut viața. În numele lui Dumnezeu, vă implor să încetați: încetați să mai folosiți armele! Sper că se vor căuta căi pentru ca o escaladare a conflictului să fie absolut evitată”, a mai scris suveranul pontif.

Citește și: Mesajul transmis de Papa Francisc: Nu există învingători... Vieți fărâmate, vieți fără viitor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel